Momentan, singura preocupare sunt cele 5-6 locuri eligibile la Parlament, dar ce va fi după e un mare pustiu pentru pesediștii ieșeni. Ei spun că este timp 4 ani, dar experiența ultimelor două mandate arată că acest interval trece foarte repede și te prinde din nou nepregătit.
Curentul majoritar este alianța cu PNL la Consiliul Local, lăsându-se complet la mâna lui Mihai Chirica. Spectrul este sumbru: AUR va sprijini neoficial majoritatea, obțînând beneficii mari în zona imobiliară.
PSD nu are un viceprimar cu anvergură, iar Bogdan Balanișcu a luat cu 8.000 de voturi sub partid, deci nu merită să fie premiat. PSD a investit ceva în notorietatea sa la televiziunile naționale, dar el n-a avut priză la nivel local. Are o scuză pentru că PSD a negociat cu Mihai Chirica și în 2023, chiar și în 2024. Nominalizarea lui Balanișcu a fost făcută în martie abia după ce PSD a primit ultimul refuz din partea lui Chirica, cu câteva zile înainte.
Indiferent ce figură ștearsă va fi aleasă în funcția de viceprimar, relația cu Mihai Chirica va fi unidirecțională: în Primărie există un singur șef și 900 de executanți. Chirica nu creează parteneriate, piloni de Putere în jurul său, nu deleagă nimic și nu ascultă de nimeni. El nu face dialog ci monolog. Tot ce face e în mintea sa și asta se vede: un colaps total pe mâna unui singur om.
Problema PSD este că are 8 ani de când nu poate impune Iașului o agendă proprie. Agenda PSD e făcută din 2017 tot de Mihai Chirica. Criza enormă de leadeship la un partid atât de mare la nivel local e rezultatul clar al lipsei unei agende: planificare, soluții, obiective. Această criză se vede mai ales din faptul că zona metropolitană de 500.000 de locuitori (a doua aglomerare urbană a țării) este îngenuncheată în acest moment de primarii de la țară, care taie și spânzură în PSD. Forța acestui partid la Iași este zero, ora exactă se dă de la Tătăruși, Gropnița sau mai știu unde... Ai antreprenori, universitari, doctori care n-au niciun cuvânt de spus în PSD. Ruralul e la putere în Iași.
Pe acest fond, în care PSD nu a avut voie să aibă idei, singura carte care se prefigurează este profilarea lui Bogdan Cojocaru ca viitor candidat la Primărie. Dar din poziția de servant al lui Mihai Chirica, atât cât va mai rezista acesta - 2 ani, 3 ani sau poate tot mandatul -, lui Cojocaru îi va fi greu să fie altceva decât un pion în jocul marilor blaturi locale. El nu poate propune nimic, nu poate condiționa niciun program de dezvoltare, nicio reformă, nicio schimbare.
PSD are nevoie de noi figuri, de personalități care să se exprime liber și să aibă mentalitate de învingători. Să bage frica în oase adversarilor. Lotul parlamentar a fost unul de figuranți. Nu l-au deranjat pe Chirica, nu au propus Iașului un program alternativ. Sunt 10 ani pierduți și vom mai pierde 4. În 2028, la 12 noaptea, Cojocaru își va numără voturile și va vedea că petrecerea s-a terminat. Va fi cât se poate de relaxat, o sinecură într-o structură de stat se va găsi. Dar în acel moment atât de previzibil să țineți minte că Iașul nu a contat deloc. Marele pol regional s-a lăsat negociat la botul calului de un primar obscur din Țigănași, o comună de 2.000 de locuitori. Mare oraș, dar fără minte.