Procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea a doi inculpaţi şi măsura controlului judiciar faţă de alţi doi inculpaţi, cercetaţi pentru trafic de persoane şi proxenetism.
George Cuşnarencu, unul dintre importanţii prozatori ai Generaţiei ’80, Desant, a murit la vârsta de 72 de ani, a anunţat Uniunea Scriitorilor din România.
Un italian dat în urmărire de 11 ani a fost arestat în Grecia, unde fusese văzut sărbătorind titlul istoric de campioană a Italiei câştigat de Napoli, a anunţat sâmbătă poliţia italiană, potrivit AFP, citat de news.ro.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Bogdan Mîndrescu anunţă că a sesizat Agenţia Uniunii Europene pentru Siguranţa Aviaţiei cu privire la problema zborurilor operate de Wizz Air din România.
Jandarmii şi salvamontiştii din Borsec au redat, vineri după-amiază, libertatea unui pui de căprioară ce rămăsese captiv în Grota Urşilor din staţiune, informează Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie (IJJ) Harghita, pe pagina sa de Facebook.
Un petrolier rus a fost lovit de drone ucrainene în strâmtoarea Kerci, oprind pentru scurt timp traficul pe podul strategic care leagă Crimeea de Rusia, au indicat sâmbătă media ruse, pe fondul tensiunilor în creştere în Marea Neagră, relatează AFP.