fbpx
 
Un non-sens al vieţii.
Bârnova are în mod real 21.000 de locuitori, dar numai 9.000 au buletine cu reşedinţa în această suburbie, restul preferând să rămână cu domiciliul oficial în municipiul Iaşi.

Un non-sens al vieţii.
Bârnova are în mod real 21.000 de locuitori, dar numai 9.000 au buletine cu reşedinţa în această suburbie, restul preferând să rămână cu domiciliul oficial în municipiul Iaşi.

Prin Comuna Ciurea de-abia se trece căci drumuri de calitate lipsesc cu desăvârșire. Aceasta este realitatea comunei aflate la doar 10 Km de Municipiul Iași dar la decade distanță din punct de vedere al investițiilor.

Ferma improvizată de vaci în care animalele erau ţinute doar sub cerul liber, în noroi până la genunchi, este în curs de desfiinţare, după ce proprietarul nu a luat măsurile de remediere impuse de autorităţi.

Firma manevrată de patronii BZI n-a construit nimic pe spațiile verzi confiscate în Centrul Iașului, iar autorizație este expirată. Mai au o dispensă de trei luni din motive de pandemie

Șantierul a obturat degeaba Policlinica Mare timp de doi ani, nu s-a lucrat nimic. În urmă au rămas două gropi de noroi

Paravanul lui Asimionesei, susținut inclusiv mediatic de BZI, promitea investiții de 600.000 de euro doar în reabilitarea Policlinicii, fără a mai pune la socoteală construcțiile proprii. Un dezastru, nimic!

Un constructor german de drumuri a asfaltat un drum din Suceava peste un strat de gros de noroi, la temperaturi aflate la limita înghețului. Noroiul era atât de mare, încât camioanele abia reușeau să iasă din el, după ce descărcau asfaltul.

Foametea face ravagii în Madagascar, forţându-i pe mulţi dintre locuitori să mănânce lăcuste, frunze de cactus şi chiar noroi, a alertat vineri un înalt reprezentant al ONU.

O ambulanţă care se mergea la o pacientă cu simptome COVID a rămas blocată în noroi în satul Chiţoc, comuna Lipovăţ, din județul Vaslui, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Serviciului județean de Ambulanţă, potrivit Agerpres.

Bacalaureat 2019. Profesorii care corectează lucrările de limba română au început să culeagă din lucrări nelipsitele „perle”.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31