
33 de subiecte REPORTER din 2024 care arată de ce e nevoie de presă independentă: anchete în exclusivitate care au făcut valuri
REPORTER DE IAȘI a produs peste 260 de articole în exclusivitate, în 2024. Sunt subiecte de autor, cu documentare și verificări laborioase. REPORTER este un „watchdog” clasic, sobru și care urmărește 100% interesul public: cheltuirea banilor publici și deciziile politicienilor și ale șefilor de instituții.
E un gardian de încredere al Iașului. REPORTER sună clopoțelul de avertizare de fiecare dată când liderii locali încalcă bunele practici: intră în conflicte de interese, sifonează bugetele publice, au derapaje majore, acumulează averi nejustificate și compromit proiectele importante ale Iașului prin propriul dezinteres.
Ca în toți cei 11 ani de până acum, articolele echipei REPORTER DE IAȘI au avut efecte la vârful Puterii dar și în viața de zi cu zi a ieșenilor. Dezvăluirile au stopat anumite filiere. Unele articole au fost urmate de anchete ale Parchetelor. REPORTER este un ghimpe în talpa celor mai puternici oameni din Iași. După ce apar anumite anchete, unii directori și politicieni intră în ședință. Se calculează „pierderile” provocate și se discută remedierea unor practici ilegale.
Efectul REPORTER este de multe ori puțin vizibil în spațiul public. Primarul și președintele Consiliului Județean fac planuri de criză și încearcă să acopere urmele. Dar fiecare anchetă lasă o amprentă. Dezvăluirile îi expun și îi avertizează să se oprească. Acest exercițiu democratic de disciplinare a Puterii este un efort de durată. Rezultatele au un efect latent, dar sunt un tratament corect aplicat.
În condițiile politizării statutului de drept, în care cei puternici tind să se alieze împotriva celor slabi, presa liberă și responsabilă este singura șansă a Iașului, un oraș care are foarte multe probleme complicate pe care nu le-a rezolvat. REPORTER DE IAȘI este un aliat de încredere al ieșenilor. Prin curaj, prin fapte dovedite, prin lipsa de tabuuri, prin dezvăluirile concrete pe care le facem. Noi nu spunem dulcegării, noi scriem fapte.
Funcționarii Primăriei au luat sporuri de 100.000 de euro la Velo City și au implementat 0%. Practica este ilegală și sfidătoare (24 ianuarie 2024)
- Proiectul lansat în 2016 a fost reziliat în februarie 2023 și nu s-a mai implementat nimic
- S-a decontat doar o proiectare de 10.000 de euro din cele 5 milioane de euro care trebuiau cheltuite
- Echipa de funcționari din Primărie au continuat însă să fie plătiți între 2020 și 2023 ca și cum s-ar fi muncit continuu
- Ca și la „Oaza de verdeață”, dezvăluirea REPORTER de săptămâna trecută, practica sporurilor pe proiecte europene care nu există în realitate este ilegală
- Mihai Chirica valida comisia an după an, deși nu s-a lucrat nimic la acest proiect, echipa rămânând funcțională până în decembrie 2023
- Sporurile luate sunt între 10% și 40% din salariul brut. Salariile funcționarilor ajung la 8.000-10.000 de lei net/lună
- Deși n-a implementat nimic din Velo City, Mihai Chirica s-a lăudat 4 ani cu acest proiect ca și cum l-ar fi făcut
Celebru medic român, acuzat de malpraxis de un ieșean de 71 de ani: „Neurochirgul din Statele Unite m-a lăsat paralizat” (25 ianuarie 2024)
- Pacientul avea dureri cervicale, iar afecțiunea s-a agravat în câțiva ani
- Deși se impunea intervenția chirurgicală, medicul Ștefan Mindea a recomandat încă trei ani de infiltrații la clinica sa din Constanța
- Starea ieșeanului se agrava și mai mult: vertebrele se osificau și risca să rămână paralizat de la gât în jos
- Neurochirurgul l-a operat în cele din urmă, dar pacientul a rămas cu sechele, iar durerile n-au încetat
- Mindea a fost neurochirurg la Spitalul Universitar Stanford (California) și a deschis la Constanța o clinică de chirurgie minim invazivă, conform standardului american
- Ieșeanul Constantin Donose a avut mare încredere în reputația acestuia, dar spune că protezele revoluționare se găsesc pe internet la prețul de 75 de euro, iar el a plătit 11.500 de euro
- Medicii din Iași spun că protezele resorbabile nu rezolvă nimic în acest caz
- Doctorul Ștefan Mindea spune că a fost un caz complex și că unele finaluri nu sunt fericite
Parchetul lui Kovesi a confirmat dezvăluirea REPORTER dintr-o anchetă din 2021: Rețeaua Petrea de devalizat bani europeni (4 iunie 2024)
- În martie 2021, REPORTER dezvăluia, în exclusivitate, faptele unui om de afaceri cu cazier care accesase bani europeni, existând indicii puternice de devalizare
- Alfred Petrea clonase site-ul unui gigant IT în tentativa de fraudare a proiectului, în prezentarea companiei sale scriind: ”Conduc totul singur. Sunt un animal social”
- Ulterior, pe Facebook a apărut în vacanțe exotice, inclusiv în Zanzibar, cu familia extinsă
- La începutul acestui an, Parchetul European l-a reținut pe Petrea, alături de complici și a prezentat toate ingineriile financiare prin care au fost comise infracțiuni
- În mod incredibil având în vedere trecutul său infracțional și silința de a recidiva, judecătoarea Maricica Cuzic de la Tribunalul Iași a respins arestarea sa și l-a pus sub control judiciar
- Parchetul European a depus contestație, Curtea de Apel a schimbat decizia și a dispus arestarea pe 30 de zile, dar, ce să vezi: Petrea a dispărut și este dat în urmărire generală. O fi în Zanzibar
- Venitul lunar net al blândei judecătoare Cuzic în 2022: 20.000 de lei. O așteaptă o pensie specială pe cinste
60 de copii cu dizabilități de la DGASPC, înghesuiți în 8 apartamente. Lagăre de exterminare: unii n-au mai ieșit afară de 15 luni! / EXCLUSIV (10 martie 2024)
- Decizia lui Ion Florin de a desființa Centrul „Sf. Andrei” a fost un mod de a se spăla pe mâini: 60 de copii cu afecțiuni psiho-motorii sunt ținuți ostatici în niște apartamente de la periferia Iașului
- Soarta lor e cumplită: o îngrijitoare îi hrănește, dar acești copii nu mai ies afară, nu se mai joacă, nu mai au spații să se miște, nu mai au suport psihologic, nu mai au copilărie
- Unii n-au coborât de la etajul 8, unde sunt cazați, din ianuarie 2023! Lipsa mișcării și a socializării le grăbește moartea
- Acești copii n-au părinți, n-au pe nimeni care să se intereseze de soarta lor, n-au pe cineva care să se revolte și să-i ajute. E doar grija statului, iar decizia șefilor de instituții a fost să-i uite în niște apartamente ținute în semi-întuneric și să arunce cheile de la intrare
Chirica l-a „omenit” pe Radu Groza cu 2 milioane de euro, pe spatele ieșenilor. Concerte prin „proceduri interne”, fără licitație (9 aprilie 2024)
- Impresarul a venit la Iași într-o mașină „second hand” de 2.000 de euro, cu toate conturile blocate, și a plecat după 7 ani cu un Mercedes S Klasse și un alt Mercedes GLA
- Majoritatea concertelor organizate de Radu Groza costau 100.000-150.000 de euro și erau atribuite printr-un simplu anunț pe site-ul Primăriei, pe care nu-l vedea nimeni. „Procedură simplificată proprie” se numea această atribuire
- Concertele durau 2-3 ore și „playlist”-ul de artiști costa maxim 40.000 de euro. Petrecerile plătite din bani publici evitau legea achizițiilor invocându-se urgența: de Revelion, Sfânta Parascheva – deși organizarea evenimentelor era cunoscută cu mult timp înainte
- În calendar, Revelionul și Sf. Parascheva cad în fiecare an în aceleași zile, nu se schimbă niciodată
- În Dosarul DNA deschis pentru concertul de Revelion 2022/2023, plătesc cu capul trei funcționari credincioși ai primarului, printre care șeful Registraturii, Vasile Tiron
- Aceștia semnau și îi dădeau banii lui Radu Groza, iar impresarul își organiza ziua de naștere în prezența primarului Mihai Chirica
EXCLUSIV. Cheltuielile la Esports fac cât vila lui Iohannis: gaură de 8 milioane de euro topită într-o săptămână (10 aprilie 2024)
- Ieșenii au plătit 40 milioane de lei pentru Campionatul Mondial de jocuri electronice și au încasat doar 2 milioane de lei, adică 5% din ce s-a cheltuit
- Gaura de 38 milioane de lei este uriașă și reprezintă cât toată renovarea vilei lui Iohannis din Primăverii, un scandal care a întors România pe dos
- Cu 8 milioane de euro se reabilita jumătate din Școala Normală, pentru care Mihai Chirica spune de 8 ani că nu are bani, iar copiii merg prin tot Iașul ca să facă ore
- Cu 8 milioane se făceau 4 grădinițe pentru 100 de ani, se luau 5 tramvaie moderne, care mergeau prin oraș 50 de ani, sau se cumpărau 20 de autobuze electrice
- Curtea de Conturi a descoperit plăți fără respectarea legii și faptul că Primăria a refuzat să publice cheltuielile pe SICAP
- Măsurile dispuse au fost foarte blânde: 2.500 de lei amendă dată Primăriei, fără nicio plângere penală
- 8 milioane de euro cheltuite fără niciun impact în 7 zile depășesc valoarea vilei pentru Iohannis și este cea mai mare escrocherie din istoria Primăriei. Autor: Mihai Chirica
O barbarie: excavatorul băgat în Bahlui la ordinul prim-secretarului Chirica, în plină prohibiție și exact când râul s-a umplut de pești (22 aprilie 2024)
- Intervenția în forță pentru dragarea râului a oripilat Garda de Mediu, care l-a amendat pe șeful SGA Iași, din cadrul Apelor Române, cu 3.000 de lei
- Ordinul a venit pe linie politică, exact ca în partidul-stat care a mai condus 50 de ani România și care revine în forță
- Surse autorizate din Apele Române: primarul a vrut curățarea algelor din Bahlui, cerând acest lucru șefului ABA Prut, Șerban Chihaia, numit de PNL în locul „animalului politic” Petru Avram
- Amenda până la urmă a luat-o subalternul său, Mihai Minghel, care e de la PSD dar răspundea direct de albia râului
- Ordinul s-a dat ierarhic, pe linie de partid, deși specialiștii s-au opus
- Intervenția a avut loc între 10-15 aprilie, între Podu Roș și Podul de Piatră, imediat după ce în același loc fuseseră filmat un banc de pești mare, care urcaseră pe râu pentru a se înmulți
- Suntem în plină perioadă de prohibiție, iar pescuitul și orice lucrări în albiile râurilor sunt interzise
- Mihai Chirica a ignorat situația, provocând reacția nervoasă a conducerii centrale a Apelor Române, care au trimis un inspector la Iași
- Specialiștii exclamă: „Peștii se întorc în Bahlui după foarte mulți ani, iar politicienii bagă tractorul exact când se depun icrele!”
EXCLUSIV / DOSARUL VERANDA. Trei funcționari din Primărie au declarat că primarul Chirica a semnat autorizații, deși știa că este ilegal. Edilul este acuzat de trei infracțiuni (25 aprilie 2024)
- În cele peste 600 de pagini ale rechizitoriului DIICOT din Dosarul Veranda, procurorul de caz a demantelat, pas cu pas, corupția din Primăria Iași ai cărei șefi și funcționari au încălcat legea ani la rând În acest dosar, primarul Mihai Chirica este acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni, toate în relație cu autorizarea ilegală a spațiului de pe Hala Centrală unde funcționează Restaurantul Veranda
- Trei martori din dosar au relatat în fața procurorului faptul că, atunci când semna, Mihai Chirica știa de fiecare dată că lucrările la imobilul în cauză nu respecta autorizațiile
- După ce a fost trimis în judecată, Chirica a reluat teza că a respectat legile. Ca de fiecare dată când a fost acuzat de implicarea în ilegalități imobiliare
Cip Paraschiv (AUR) a iubit Poli atât de mult încât a executat clubul de 487.000 de euro. Jefuitorii unei echipe care retrogradează de trei ori în 5 ani (28 aprilie 2024)
- Fostul lider al clubului avea contract pe perioadă nedeterminată, caz unic în fotbalul românesc. O aberație marca Mihai Chirica
- Paraschiv a reușit în 2020 și 2021 să retrogradeze de două ori la rând cu echipa de fotbal
- A fost restructurat, dar a câștigat în instanță despăgubiri de aproape jumătate de milion de euro, cu tot cu taxe
- A executat clubul până la ultimul leu, deși își clama dragostea pentru club în scrisori deschise marelui public
- Poli Iași era în Liga a 2-a, n-avea un ban, și a împrumutat de la Șfaițer ca să-l plătească pe Paraschiv, pentru că altfel risca să nu primească licența pentru a promova
- Cip Paraschiv stă de 4 ani pe banii de la Poli Iași iar acum și-a găsit valențe de politician la AUR
Mihai Chirica, bătăușul de femei. „M-a lovit de pereți până mi-a crăpat capul”. Primar: „Vacă proastă ce ești!” / ÎNREGISTRĂRI AUDIO (5 iunie 2024)
- Sunt înregistrări din 2014 și 2024, dar și o interceptare DNA din 2015
- A doua soție a lui Mihai Chirica povestește cum a ajuns leșinată la Neuro, fiind dată de primar cu capul de pereți
- A fost găsită de fiica ei într-o baltă de sânge, care și-a chemat bunica prin telefon
- „Între 2010 și 2012, Mihai Chirica mă lovea la 2-3 zile. Venea aproape în fiecare noapte beat acasă”, povestește Ana Maria Fodoreanu
- Aceasta și-a luat certificat medico-legal după bătaia cruntă care a dus la internarea ei la Neuro
- „Într-o dimineață la ora 6 a venit de la club și a spart toate geamurile din casă. Plecam noaptea cu fetele din casă”, mai spune femeia
- Într-o interceptare DNA din 2015, Mihai Chirica o agresează cu un limbaj violent pe fosta soție: „Dobitoaco, vacă proastă ce ești!”
- Într-o emisiune la Kanal D, Denise Rifai l-a întrebat frontal pe Mihai Chirica: „Ați lovit vreodată o femeie?”, amintindu-i de episodul de la Neuro
- Primarul a răspuns senin: „Nu. Nu sunt violent”
- Mihai Chirica mângâie copiii pe creștet în băi de mulțime, onorează familia, dă flori pensionarelor. Personalitatea sa trebuie cunoscută de marele public: are două dosare penale și candidează pentru a treia oară la funcția de primar
EXCLUSIV. Malpraxis: un judecător a obligat Spitalul Elena Doamna și doi medici să plătească daune morale de 500.000 de euro unei paciente (20 iunie 20245)
Un complet de judecată a stabilit plata celor mai mari daune morale într-un dosar de malpraxis judecat vreodată la Iași. Botoșăneanca Monica Cornelia Mihalache (fostă Neamțu) trebuie să primească de la Spitalul Elena Doamna și de la doi doctori din această unitate medicală suma de 500.000 de euro. Decizia poate fi atacată cu apel.
Alexe își face o vilă la Aroneanu, marele cadou pentru noul mandat. Familia șefului CJ are 5 case pe terenuri de la Primărie (24 iunie 2024)
- Strada ar trebui să-i poarte numele: sunt patru frați care au casele una lângă alta, plus mama
- Toți au luat parcele cu „mână moartă” de la Primăria Aroneanu, plătind 5 euro/mp
- Terenurile sunt pe malul Lacului Aroneanu, la doi pași de Iași, o zonă extrem de scumpă
- Costel Alexe a fost ultimul care își face casă la Aroneanu, depășind și termenul de 5 ani, conform concesiunii
- Arhitectul e Paul Ciobănașu, care are numeroase contracte la Consiliul Județean, fiind cel care a proiectat și Bojdeuca lui Creangă, care a generat un scandal public
- Constructorul e din familie: Aurel Panainte, fratele cumătrului Ionel Panainte. Acesta apare ca „paravan” la numeroase afaceri ale lui Costel Alexe și este trimis în judecată de DNA pentru că intabulat ilegal trei blocuri fără autorizație
CARACATIȚA GOLDEXO – noua pușculiță PNL&Alexe: 8 milioane de euro în 2 ani din asfaltări cu dedicație. Paravanul, un electrician care a sărit din salopetă în Mercedes S Klasse (Ep.1) (30 iunie 2024)
- Afacerea cu asfaltări a explodat în 2022, firma din Coarnele Caprei fiind o simplă cutie poștală: are 10 angajați, nu are utilaje, nu are experiență iar patronul din acte e un fost electrician luat sub aripa sa de primarul comunei, Mihai Țibucanu (PNL)
- Mai multe primării din județ, majoritatea liberale, au alimentat firma Goldexo cu lucrări comandate fără licitație: milioane de lei
- Nae Grigorescu e paravanul tipic: nu știe inginerie, nu știe contabilitate, nu știe nimic despre firmă, dar conduce un Mercedes de 100.000 de euro
- A fost electrician și șofer de microbuz, iar acum e brusc patronul uneia dintre cele mai agresive firme din județul Iași pe piața construcțiilor de drumuri
- Fratele primarului l-a cununat, apoi i s-a concesionat teren în centrul comunei, chiar în spatele casei lui Țibucanu
- Primarul are două case trecute pe numele mamei de 80 de ani, iar în declarația de avere este sărac lipit
- Mihai Țibucanu deține un salon de petreceri lângă casa lui, unde se adună șefii liberali din Iași și stau la sprițuri și grătare, punând țara la cale
- Firma Goldexo nu are nicio experiență în lucrări, iar la Hârlău este acuzată că l-a sabotat pe primarul PSD înainte de alegeri: au decopertat străzile și le-au abandonat
- Deși încasează milioane de euro, Nae din Coarnele Caprei locuiește într-o casă de chirpici, împreună cu tatăl său
Jaful celor 100.000 de euro la Esports pentru 14 știri video pe care nu le-a văzut nimeni. Primarul se extrage din scandalul unui fiasco de 30 milioane de lei (9 iulie 2024)
- Dezastrul financiar de la Campionatul Mondial de Esports, organizat anul trecut la Iași, se adâncește cu fiecare zi care trece
- Acum aproape o lună, judecătorii Tribunalului Alba au admis cererea firmei SBP MEDIA SRL prin care aceasta a revendicat de la Clubul Sportiv Municipal (CSM) Iași 2020 al Primăriei aproape 500.000 de lei. Banii ar fi datorați în schimbul realizării unor filme despre competiție
- Iustin Jalaboi, directorul CSM Iași 2020, a declarat că a contestat hotărârea: „Nu există proces verbal de recepție, nu există absolut nimic. A efectua acea plată, pentru mine ca ordonator de credite, înseamnă un prejudiciu pentru că nu am documentele din spate”
- Concomitent, Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a dat în judecată CSM Iași 2020 solicitând 558.431 lei, drepturi de autor pentru concertele organizate în cadrul aceluiași Campionat Mondial de Esports
- În ultimele luni, mai mulți creditori au cerut plata sumelor restante de la clubul Primăriei, totalul datoriilor cifrându-se la peste 2,7 milioane de euro
Cum s-a pricopsit Andrei Giurgia de la Ateneu cu un apartament în stațiunea de lux Sanremo. Donatoarea – actrița Ileana Popovici, prezentă an de an la SFR și plătită din bani publici / EXCLUSIV (14 iulie 2024)
- Oficial: în 2022, Andrei Giurgia, șef la Ateneul Național, fondator al Asociației Artis și director al Festivalului Serile Filmului Românesc, a primit, prin donație, de la actrița Ileana Popovici, o cotă-parte dintr-un apartament în faimoasa stațiune de lux Sanremo. Pentru restul apartamentului, Giurgia a plătit o sumă de bani nespecificată
- Pe piața imobiliară italiană, în acest moment, un astfel de apartament este scos la vânzare cu 115.000 de euro
- Ileana Popovici este invitată permanent la evenimente organizate de Asociația Artis a lui Giurgia, asociație care este finanțată, în mare parte, din bugetul Primăriei Municipiului Iași
- Andrei Giurgia nu a răspuns întrebărilor pe tema unui posibil conflict de interese public-privat în cazul Ileana Popovici. Actrița a declarat pentru REPORTER că „Andrei și soția lui sunt ca și copiii noștri. Poate vom avea nevoie de cineva aproape”
LA CLANUL BĂLAN: soți, soții, veri, nași, fini, cumătri – cea mai mare rețea de neamuri angajate la Apele Române. Toți sunt rude cu inginerul-șef SGA Iași (5 august 2024)
- Ioan Bălan și-a creat o rețea în tot Sistemul de Gospodărire a Apelor Iași, secția de bază a Agenției Apele Române din zona Moldovei
- Fratele său a fost angajat fictiv la Stația Meteo deși lucra în mod real la Delphi. A fost reclamat și disponibilizat prin „reorganizare de personal”
- Soția lui Bălan lucrează tot la Apele Române. Pe vărul său l-a angajat ca mecanic, dar acum păzește poarta de la intrarea în instituție
- Are mulți fini și cumetri, alte cupluri care lucrează la Apele Române și pe care inginerul-șef i-a cununat sau le-a botezat copiii
- La sediul central, din 80 de salariați, 20 sunt soț-soție
- Conducerea Apelor Române nu vrea să divulge câte cupluri sunt în toata Agenția și cum au fost angajate
Ne facem de râs: Chirica se ascunde de Geiger la Pasajul Alexandru pentru că nu are 70 milioane de lei, deși și-a asumat public investiția (12 august 2024)
- Cazul e fără precedent: CNSC obligă Primăria ca în termen de 10 zile să semneze contractul cu Geiger Transilvania pentru reabilitarea Pasajului Alexandru cel Bun
- Primăria trage de timp și a deschis un proces în contencios
- Licitația a fost câștigată în mai 2023, iar de 15 luni primarul se ascunde și nu vrea să semneze contractul de execuție și să dea drumul la lucrări
- Geiger l-a căutat pe Mihai Chirica chiar în Primărie, dar acesta nu i-a primit
- Suntem de tot râsul: Chirica s-a lăudat în 2020 cu refacerea Pasajului, a organizat o licitație, a fost adjudecată, iar acum nu are bani și spune că Pasajul se prezintă foarte bine și nu are nevoie de consolidări
- În Bihor se fac pasaje de la zero, inele de centură, investițiile depășesc 1 miliard de euro din surse locale și europene, iar în Iași primarul se ascunde în birou ca să scape de un contract de 14 milioane de euro pe care tot el și l-a asumat
- Cel mai important este să ne rugăm să nu cadă Pasajul Alexandru
Exact ca la Afacerea Revelionul, Chirica plătește regește Gruparea Micu pentru propagandă: 800.000 de lei în 2024. Primăria are aceleași echipamente dar apelează la o firmă privată (13 august)
- Sumele luate de Iulian Micu de la Primărie pentru servicii păstrate la secret au devenit exorbitante: 70.000 de euro în 2024, adică 5.800 euro/lună
- Alt tovarăș de-al său încasează de la Primărie 165.000 de lei/an pentru servicii de grafică, machete. Gabriel Diaconu are un singur client: Primăria Iași, primind un salariu neoficial de aproape 3.000 de euro/lună
- Transmisiunile live costă alte 300.000 de lei/an, deși Primăria are toate echipamentele și are și tehnicieni care știu să facă aceste operațiuni
- Studioul TV cumpărat anul trecut de Primărie pentru Esports stă aruncat într-un depozit, în timp ce aceleași servicii sunt plătite unei firme private
- Alte primării mari din țară nu externalizează serviciile de comunicare și nici măcar transmisiunile online, realizându-le cu personalul propriu
- Iulian Micu ia bani pentru consultanța politică oferită lui Mihai Chirica, dar este plătit din banii ieșenilor și nu din banii aduși de-acasă de primar
Cezar Baciu și fosta iubită, urmăriți internațional pentru o fraudă de 45.200 de euro. Acuzația: au golit un cont din Turcia folosind un IP fals din Germania / EXCLUSIV (26 august 2024)
- Viceprimarul care a trădat USR mai are secrete: în 2016, iubita sa de atunci a golit un cont neautorizat al unei persoane din Turcia şi a transferat 45.200 de euro pe numele ei
- Andra Beldie a declarat în cadrul anchetei că a făcut totul fiind îndrumată de Cezar Baciu și că au cheltuit împreună banii
- Fostul viceprimar, actual director executiv la Termoservice, a declarat anchetatorilor că nu recunoaște nimic și că nu are nicio implicare
- Cei doi ar fi folosit un IP fals din Germania pentru a-și pierde urmele
- O comisie rogatorie i-a audiat pe cei doi pe 8 august, la cererea Parchetului din Turcia. Procesul se desfășoară la Judecătoria Iași
12 angajați taie frunze la câini în așa-zisa „Zonă Metropolitană”. Birouri pustii, 1 milion de lei – salarii, zero proiecte, directorul Raj Nepotu vede Europa pe banii noștri (29 august 2024)
- În patru ani n-au niciun proiect implementat, dar e foarte greu de înțeles cu ce-și umplu norma întreagă cei 12 salariați ai Zonei Metropolitane
- Salariul mediu este de 1.000 de euro/lună, dar REPORTER a făcut o vizită intempestivă în urmă cu o săptămână și a găsit un singur angajat la serviciu
- Raj Nepotu primește o sinecură de partid de peste 2.000 de euro/lună
- Alți angajați sunt veniți pe filieră PNL. Șefa de Investiții făcea campanie primarului la ultimele alegeri: „Sunt încântată să vă anunț că fac parte din echipa lui Mihai Chirica”
- Dar Zona Metropolitană n-are nicio investiție, așa că șefa ia bani doar ca să semneze condica
- Monica Manoliu posta pe Facebook că se simte minunat cu Costel Alexe la Fratelli, la 12 noaptea
- Zona Metropolitană n-are infrastructură, n-are gaz în multe comune, n-are hub-uri școlare, dar în schimb are 12 funcționari care nu fac nimic
9 femei alese pe sprânceană din anturajul primarului fac „telemuncă” de acasă pentru 10.000 de lei net/lună! Soții, iubite, cumătre ale șefului Chirica / EXCLUSIV (3 septembrie 2024)
- Cazul e revoltător: nouă angajate din cercul de apropiați ai primarului Mihai Chirica beneficiază de săptămâna de lucru de doar 4 zile
- A cincea zi stau acasă pe bază de cerere, beneficiind de o prevedere legală de care n-a auzit nimeni, iar a șasea și-a șaptea zi e weekend
- Majoritatea sunt de la un departament fundamental în Primărie – Implementare Strategie Dezvoltare Urbană – dar cele nouă femei nu fac nimic
- Ironia: salariile lor sunt printre cele mai mari din Primărie – peste 10.000 de lei net
- În ziua lor liberă din săptămână, ar trebui să muncească de acasă, dar în Primărie se știe că sunt „în concediu” și nu sunt deranjate
- În Primărie ar fi 100 de angajați care ar putea beneficia de o zi de telemuncă pe săptămână, dar nimeni în afara privilegiatelor din jurul lui Chirica nu îndrăznește să ceară acest lucru
- Una este cumătră cu Mihai Chirica, alta este soția lui Cătălin Drăgan, omul de afaceri care îi vira bani în contul firmei lui Chirica, de unde îi ridica nevasta primarului
- Mai e soția celebrului polițist local Andrei Spînu, triplu trimis în judecată de DNA pentru edificări false la blocuri fără autorizație. Primarul Mihai Chirica îi protejează în schimb partenera de viață
- Alta este nevasta liberalului Cristian Nistor, celebru pentru administrarea Campionatului Mondial Esports, unde s-au cheltuit 8 milioane de euro pe cazări și meniuri fictive. Până acum o săptămână, Nistor era consiler personal al primarului
- O angajată e cântăreață de muzică populară și face „telemunca” doar lunea, când se reface după weekend
- La nicio altă instituție publică din Iași nu s-a mai auzit de asemenea facilitate: weekend de trei zile pe banii statului
Destination Iași, un eșec de 14 milioane de lei. Zero activitate, director concediat, niciun proiect îndeplinit. Orașul Creatorilor s-a făcut praf (15 septembrie 2024)
- Din 2022 și până în prezent, Iașul n-a fost în stare să obțină agreerea Guvernului ca Organizație de Management al Destinației, cu utilitate publică
- Alte 21 de județe din țară au reușit acest lucru. Iașul nu
- Suma alocată la începutul anului pentru promovare turistică părea astronomică: 14 milioane de lei, dar cea mai mare parte urma să fie ulterior decontată din fonduri europene și guvernamentale
- Nu mai e cazul: nu s-a cheltuit niciun leu, a fost doar propagandă, Iașul n-a rezolvat formalitățile pentru a primi acești bani
- Directorul Destination Iași s-a săturat să facă muncă patriotică și nu se mai ocupă de asociație. Se caută un nou șef de proiect
- Din cele 10 puncte propuse în strategie de turism din 2019, până în 2024 s-a îndeplinit doar unul
- S-au făcut trei scenarii de dezvoltare turistică dar suntem în continuare în cadrul celui mai pesimist. N-am avansat deloc
- O nouă ocazie a primarului Mihai Chirica de a vorbi mult și de a nu face nimic
Nucleara: Primăria a pierdut finanțarea de 23 milioane de euro pentru turbinele CET și poate pune cruce Iașului. Termoficarea ne falimentează / EXCLUSIV (3 octombrie 2024)
- Proiectul era dat ca sigur de Mihai Chirica în declarații publice
- Tonul era triumfalist: ni se explica rezolvarea a șase turbine care vor face cogenerare, după care vor mai fi aduse 8 motoare, care vor duce puterea instalată la 60 MWh
- Dosarul Iașului a fost respins din cauza unor erori procedurale peste care comisia de la Ministerul Energiei nu a putut trece deoarece concurența pe fondurile europene a fost foarte mare
- Alte 6 mari orașe din România au deja turbinele de cogenerare în implementare și sunt mult în fața Iașului ca eficiență energetică
- Iașul pierde anual zeci de milioane de euro din cauza termoficării: numai Certificatele CO2 costă 15 milioane de euro/an
- Modernizarea pentru cogenerare ne permitea să produce simultan curent electric și energie termică, pe care să le vindem în paralel și astfel să echilibrăm balanța financiară
- Informația respingerii acestui proiect este de vineri, 27 septembrie, dar toată lumea din Primărie a ținut-o secretă. În Iași se vorbește doar de lucruri pozitive ca în Epoca de Aur
Insolvența Nordis îi lovește în creștet pe milionarii ieșeni Gheorghiu și Delcea: au 181 de apartamente la Mamaia și 152 de litigii în instanță! (9 octombrie 2024)
- Cei mai mari investitori în ansamblul Nordis din Mamaia sunt oamenii de afaceri ieșeni Bogdan Gheorghiu și Cristian Delcea
- În 2023, cei doi au cumpărat 181 de apartamente, parțial din fonduri proprii, parțial cu un credit de 6 milioane de euro
- În mai acest an, firma celor doi a deschis 152 de procese, contestând o decizie a Oficiului de Cadastru Constanța care le afectează dreptul de proprietate. Punctul de pornire al litigiilor a fost o datorie Nordis către alt cumpărător
- La începutul acestei săptămâni, Nordis a intrat în insolvență. Se anunță un scandal financiar-politic de proporții, soția patronului dezvoltatorului fiind lider PSD, iar numărul păgubiților – zeci și zeci
- Pe lista ieșenilor celor care au cumpărat apartamente la Nordis sau au avut relații contractuale cu această societate, unii ieșind păgubiți, se mai află doctorul Theodor Motruc, firma Printco SRL și oamenii de afaceri Răzvan Iulian Șindilaru și Marius Claudiu Tăbăcaru
Programul „Masa Caldă” a devenit foarte rece cu sandvișuri luate din Metro. Un tun de 45.000 de euro profit/lună pe spatele elevilor / EXCLUSIV (17 octombrie)
- Sandvișurile au înlocuit mâncarea gătită în școlile din Iași care fac parte din programul Guvernului
- Multă pâine vândută la 15 lei, o afacere excelentă pentru câteva firme obscure alese de primari
- La Pura Vida face sandvișurile într-o magazie: cumpără marfa din Metro și fac doar ansamblarea, cu 24 de ore înainte de livrare
- Vinde 1.500 de bucăți pe zi în trei comune: Victoria, Sinești, Șcheia. Profit minim pe lună: 45.000 de euro
- Statul nu s-a gândit să diferențieze prețul de sandviș față de cel al mâncării gătite
- Unii primari invocă condițiile improprii pentru a servi masă caldă, dar alte școli o fac fără nicio problemă, iar DSP a menționat că nu s-a opus servirii mâncării în clasă
- Programul Guvernului se cheamă „Masă Sănătoasă”, dar un copil mânâncă în fiecare zi la școală echivalentul a trei felii de pâine albă, în loc să primească o mâncare gătită
Jaful de Crăciun: primarul Pamfil a cumpărat la Holboca sănii de tablă cu 5.000 de euro bucata și a dat 600.000 de lei pe decorațiuni (11 noiembrie 2024)
- Prețurile sunt aberante: o sanie de 2,5 m lungime, din câteva țevi sudate costă cât o mașină la mâna a doua
- Firmă de confecții metalice: „Prețul real al unei asemenea sănii este maxim 1.500 de euro, cu tot cu profit”
- Toate prețurile de achiziție la Holboca sunt umflate, ca și cum ar fi cheltuielile unui nabab, nu din bani publici: brazi de 4.500 de euro, globuri decorative de 5.000 de euro bucata
- Furnizorii sunt celebrele firme ale rromilor din Piatra Neamț: familiile cu 100 de SRL-uri și cu evaziune maximă la stat
Afacerea Cărbunele, bilanț total: 71 milioane de euro gaură. Chirica se autodenunță în justiție: procesul prin care cerșește banii pierduți / EXCLUSIV (13 noiembrie 2024)
- După doi ani, în disperare de cauză, Mihai Chirica a dat în judecată Vitol, furnizorul de cărbune din 2022
- Vrea să recupereze avansul de 16 milioane de euro, plătit la un preț exorbitant: 414 dolari/tonă, prețul pieței cu câteva luni înainte fiind de cinci ori mai mic
- Vitol îl ignoră: i-a luat 50 milioane de dolari și îi mai cere acum 8 milioane de dolari pentru depozitarea cărbunelui în Portul Constanța
- Chirica a mai plătit și 22 milioane de euro Certificate CO2, iar toți banii, 72 milioane de dolari în total, au fost luați de la ieșeni
- Primarul recunoaște: „Nu știu dacă acel cărbune n-a fost din Rusia, în ciuda embargoului UE”
- Vitol e un gigant multinațional care a lăsat Iașul fără niciun leu. Mihai Chirica a hotărât singur o afacere în care am pierdut în 6 luni prețul unei Săli Polivalente
- Procesul de la Iași n-are niciun efect în Elveția: e ca și cum Mihai Chirica s-ar certa singur în oglindă
- Dosarul integral al unei afaceri catastrofale, reglate de un om care a jucat pe bani publici
Caz unic în România: Costel Alexe a dat sute de Hotărâri ilegale, fără avizul comisiilor CJ. PSD a tăcut, prefectul doarme, Iașul e Zoo Sculeni (17 noiembrie 2024)
- PNL a reinventat practic Codul Administrativ, unde scrie clar că Hotărârile Consiliului Județean trebuie să aibă obligatoriu avizul Comisiilor de specialitate
- Președintele CJ trece prin ședințele „de îndată” proiecte care n-au caracter de urgență: organigrame, parteneriate, bugete de salariu
- Dimpotrivă, sunt subiecte sensibile unde preferă punerea consilierilor CJ în fața faptului împlinit
- Are aproape 100 de ședințe extraordinare în 4 ani, de cinci ori mai multe decât alte județe din țară. Are 27 de „urgențe” în 2023 și 25 în 2024, iar anul încă nu s-a încheiat
- În 80% din cazuri, Hotărârile CJ nu trec prin comisii și nu au avize, încălcând Codul Administrativ
- Prefectul Felix Guzgă și juriștii Prefecturii, care dau aviz de legalitate, încă nu s-au prins că această practică a lui Costel Alexe este în afara legii
- Dacă Alexe spune că e bine fără comisii, ar trebui să eliminăm complet alegerile democratice
- Să nu mai cheltuim bani cu atâția consilieri județeni, să nu mai plătim facturile la Consiliul Județean și nici salariile la atâția funcționari
- Un singur om să hotărască totul, iar acesta să fie desemnat printr-un concurs de skandeberg: cine are mai multă forță, conduce județul
- Sensul comisiilor într-o democrație este dezbaterea, compromisul, împărțirea Puterii
Alexe ia banii de campanie ai PNL și îi bagă în firma din casa lui. Profitul Dedalis: 60.000 de euro pe an electoral / EXCLUSIV (21 noiembrie 2024)
- Firma avea sediul în apartamentul lui Costel Alexe
- Asociata unică avea biroul în spațiul soției lui Alexe. Oana Strâmbu a fost și consiliera liberarului în scurtul său mandat la Ministerul Mediului
- În 2020, Dedalis a primit peste 700.000 de lei de la PNL, Costel fiind președinte de filială
- În 2024, s-au adunat aproape 100.000 de euro pe filiera Alexe-Dedalis
- Un președinte de filială care folosește firma proprie pentru plățile campaniei, reținându-și un comision de 30%, este noua descoperire a felului de a face politică la Iași
- Dedalis a avut în 2020, an electoral, venituri de 760.000 de lei și profit de 270.000 de lei, iar în toți anii anteriori și ulteriori a încasat doar 5.000-10.000 de euro
- În 2024, alt an electoral, veniturile cresc brusc la 100.000 de euro, iar bilanțul nu e finalizat. Mai sunt două săptămâni de campanie și încasările continuă să se adune
- Comparație simplă: Nicolae Ciucă ia banii de campanie ai PNL la nivel național și îi rulează prin firma care are sediul la el acasă
Fiica deputatului Năcuță (PNL) a prins post la Colegiul Pedagogic cu nota 6,67. 70 de profesori aveau media mai mare și predau la țară / EXCLUSIV (3 decembrie 2024)
- Diana Năcuță a așteptat să se termine toate repartizările, nefiind posturi de profesor de sport în orașul Iași
- În septembrie, s-a ivit un post la Colegiul Pedagogic, o altă profesoară intrând în concediu de creștere a copilului
- Deși se știa de această eliberare a unui loc în oraș, postul n-a fost scos la repartizarea la care au participat toți cei interesați
- Cadre didactice cu medii de titularizare mult mai mari decât fiica senatorului au trebuit să accepte posturi la țară, făcând naveta
- Pe 4 septembrie, școala a anunțat postul, pe 5 septembrie Diana Năcuță s-a prezentat la ISJ, iar pe 6 septembrie a fost angajată: în oraș, normă întreagă – 18 ore. N-a avut concurență
- Tânăra luase la Titularizare nota 6,67 (5,56 la Scris) și nu poate fi decât suplinitor
- „Se dă un pont, se așteaptă să se termine repartizările, apoi apare brusc un post pe care cei cu medii mari nu mai au cum să-l ocupe”, explică mecanismul o sursă din sistem
Abuz tipic de baron: elevi de la Arte, scoși din cămin pentru un târg de vinuri. Adulți cazați ilegal într-un cămin școlar la ordinul lui Chirica (8 decembrie 2024)
- Regulamentele școlare interzic introducerea de adulți în căminele de elevi în timpul școlii
- Singurele cazări permise sunt cele pentru concursuri școlare
- Directorul Liceului de Arte s-a executat la ordinul primit prin telefon de la Primărie
- Elevii au avut 24 de ore la dispoziție ca să elibereze un etaj întreg, 19 camere
- Evacuarea s-a produs într-o zi de joi, iar a doua zi copiii aveau ore, dar nu s-au mai dus la școală
- Școala n-a încasat niciun leu pentru cazarea a zeci de participanți la un târg de vinuri, pentru că ordinul a venit pe linie politică: Primărie-ISJ-școală
- Elevii evacuați puteau dormi în gară sau prin parcuri. Primarul face târguri pe spatele unor elevi scoși din camerele de cămin
- Regulamentul interzice ca adulții să împartă spațiul de cazare cu elevii în timpul școlii tocmai pentru a asigura securitatea minorilor
- Copiii povestesc că au fost peste 40 de basarabeni aduși cu două autocare și că aceștia au petrecut până târziu în noapte
- Elevii din internatul Colegiului Octav Băncilă, dați afară din cămin la cererea Primăriei. În locul lor au fost cazați invitații la un târg de vinuri
Asimionesei a încasat 360.000 de euro din bani publici printr-o suveică electorală cu AUR, „partidul anti-mafia”. Preacinstitul Gurlui a fost cărăușul BZI / EXCLUSIV (10 decembrie 2024)
- Claudiu Asimionesei, deținătorul mărcii BZI, l-a împrumutat în vară pe Silviu Gurlui, candidat AUR la europarlamentare cu 100.000 de euro
- Gurlui a fost un intermediar: banii au ajuns la AUR și de aici înapoi la BZI în doar câteva zile, sub formă de contract de publicitate electorală
- Deci Asimionesei a dat banii care i s-au întors imediat
- După ce AEP a decontat sumele folosite în campanie din bugetul de stat, Silviu Gurlui a returnat și împrumutul de 100.000 de euro, familia Asimionesei dublându-și investiția în doar 3 luni
- Schema s-a repetat în noiembrie, la Alegerile Parlamentare: Gurlui a primit de la Asimionesei alți 40.000 de euro, care s-au întors tot la BZI
- Alți 40.000 de euro au fost împrumutați de Inga, soția lui Claudiu Asimionesei, către Iulia Solomon, o candidată AUR de pe locul 11, neeligibil
- Și acești bani s-au întors tot la BZI, iar AEP va deconta și împrumutul de 80.000 de euro
- Șefii AUR au fost atât de serviabili încât i-au plătit lui Asimionesei până și TVA-ul pentru ca nu cumva patronul BZI să suporte vreo pierdere
- Gurlui a ascuns în declarația de avere proveniența banilor, deși acest lucru este ilegal
- Din bani publici s-a plătit publicitate de sute de mii de euro la un site local fără nicio negociere
- Întrebată cum explică faptul că banii s-au întors la familia Asimionesei, AUR-ista Iulia Solomon a declarat: „Prefer să nu comentez”
Afacerea Păcura: Chirica a plătit 400.000 de euro ca nababul fără să-l intereseze unde au dispărut 500 de tone / EXCLUSIV (12 decembrie 2024)
- Prezentăm în exclusivitate ițele scandalului cu păcura lipsă, așa cum reies din raportul Curții de Conturi
- Rezerva Statului era în custodia CET (Termoservice). Se făceau măsurători lunare dar nu s-au prins că lipsește circa 10% din cantitate
- E de presupus că au folosit păcura la începutul sezonului rece, pentru inițierea arderii de cărbune
- Când România a vrut să doneze păcură pentru R. Moldova, s-a descoperit lipsa
- Mihai Chirica a plătit din bugetul Iașului contravaloarea lipsei din gestiune, dar administrativ s-a falsificat un act de recepție ca și cum ar fi fost reîntregită rezerva
- Curtea de Conturi a descoperit falsul și absența efectivă a 500 tone de păcură
- Pentru Mihai Chirica era un mizilic: el plătise 33 milioane de euro pe cărbune, alte 22 milioane de euro pe Certificate CO2, alte 5,7 milioane de euro pe suplimentarea contractului, în cea mai mare devalizare a bugetului local din istoria Iașului
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un accident din septembrie 2021, care a avut loc pe Bd. Independenței din Municipiul Iași și s-a soldat cu moartea unui bărbat, s-a încheiat, zilele trecute, pe fond, cu o decizie care a revoltat opinia publică Rareș Andrei Berihoi (19 ani la momentul accidentului) a primit 3 ani de închisoare, cu suspendare, deși mașina sa avea aproape 150 de km/h, victima era pe zebră și, în urma impactului, corpul i-a fost secționat în două. În plus, inculpatul a mințit în mod repetat în fața anchetatorilor Actele dosarului, consultate de REPORTER, indică o favorizare fățișă a inculpatului din partea judecătoarei Iuliana Tescu de la Tribunalul Iași Tescu a schimbat infracțiunea de omor pentru care fusese trimis în judecată Berihoi în ucidere din culpă, bagatelizând argumentele procurorilor și oferindu-i circumstanțe atenuante inculpatului Judecătoarea a dat vina pe o muchie a capotei pentru secționarea corpului victimei și a justificat viteza mașinii prin faptul segmentul de drum ”era liber la acel moment, circulaţia fiind practic inexistentă, acesta fiind, în opinia instanţei, chiar motivul care a determinat inculpatul să ajungă la o viteză atât de ridicată” În final, judecătoarea Tescu a ținut cauza în pronunțare nici mai mult, nici mai puțin decât 1 an și 2 luni, soluționând dosarul de-abia după ce REPORTER a întrebat de ce durează atât. Ca o sfidare supremă, Tribunalul nici nu a catadicsit să răspundă la întrebare Este probabil că Parchetul va depune apel împotriva deciziei judecătoarei Iuliana Tescu. Până acum, au făcut-o firma de asigurări și două rude ale victimei
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole