Arcadia Spitale si Centre Medicale
Dacă ar pune bariere, Primăria ar încasa de 4,5 ori mai mult din parcările publice. Dar n-o face și pierde milioane de lei. Exemplul de la Casa de Pensii
44ba1b99db327c317d5c8e4a4d05492f

Dacă ar pune bariere, Primăria ar încasa de 4,5 ori mai mult din parcările publice. Dar n-o face și pierde milioane de lei. Exemplul de la Casa de Pensii

Ultima actualizare: 24 septembrie 2024Autor: Vizualizări: 164

Singura parcare publică amenajată cu bariere de acces este pe A. Panu: veniturile sunt de 4,5 ori mai mari decât media tuturor celorlalte locuri de parcare din oraș

Primarul nu pune bariere dintr-un singur motiv: nu-i pasă de aceste venituri

Anual, bugetul local încasează 660.000 de euro din 1.500 de locuri de parcare

Cu bariere, așa cum e la privați, ar încasa 3 milioane de euro

Cumperi două tramvaie moderne pe an doar din acești bani sau faci o creșă sau o grădiniță în fiecare an

apanu

Parcarea din A. Panu este tot timpul plină, dar produce de aproape 5 ori mai mulți bani decât alte parcări centrale ale Primăriei, dar care nu au bariere

Primăriei i se cere din 2018 montarea sistemelor cu barieră la toate parcările cu taxă din oraș. Toate parcările private au acest sistem și sunt eficiente, au cheltuieli de întreținere mici, asigură 100% plata serviciului elimină factorul uman.
De 6 ani, a fost montată o singură barieră, însoțită de două aparate de plată, la Casa de Pensii. În numai câteva luni, s-a dovedit un instrument potrivit pentru a strânge bani mai mulți la bugetul local. Cele 66 de locuri din parcare generează de 4,5 ori mai mulți bani decât media celorlalte parcări cu taxă ale orașului.

piata unirii mereu plina

Parcarea Piața Unirii este mereu plină, dar nu are bariere iar polițiștii locali nu verifică permanent tichetele de parcare. Rezultatul: veniturile zilnice sunt doar pentru 4,6 ore de ocupare, deși gradul de staționare este de cel puțin două ori mai mare

Cu barieră, încasările au crescut spectaculos

La Casa de Pensii, vizavi de Hala Centrală, Serviciul de Parcări al Primăriei a montat un sistem cu bariere, la finalul anului trecut. A costat 420.000 de lei (cu TVA), pentru acoperirea a 66 de locuri de parcare, cu două bariere (intrare-ieșire), monitorizare video, două tonomate de plată (cash și card).
După instalarea echipamentelor, parcarea a devenit cea mai rentabilă dintre cele deținute de Municipalitate. Surse din cadrul Primăriei au precizat că media lunară a încasărilor este de 50.000 de lei pentru cele 66 de locuri de parcare. Rezultă încasări de 757 de lei lunar, la 6 lei/oră, pentru fiecare loc de parcare.
Este o medie de 126 de ore de închiriere lunar, la 21 de zile lucrătoare – adică locul este ocupat peste 6 ore din cele 8 lucrătoare. O precizare: prețul include și tarifele încasate pentru abonamente de parcare de reședință. Între orele 16.00 și 8.00, parcarea este pentru riverani, dar grosul încasărilor provine din plata cu ora, pentru că prețul abonamentelor este simbolic.
„Datorită sistemului montat acolo, încasările sunt extraordinare. Sunt 10.000 de euro care intră lunar în bugetul local. Nu poate fi eliminat total factorul uman, tot va fi câte un angajat la fiecare parcare în caz că se blochează ceva, dar încasările mari justifică un salariu”, a precizat șeful Biroului de Parcări.
Prețul sistemului de bariere este deja amortizat. El a costat 420.000 de lei, iar la încasări de 50.000 lunar a fost acoperit în 8 luni. Sistemul de bariere e funcțional din octombrie.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Război în Ucraina, Ziua 34: pierderile înregistrate de cele două armate implicate în conflict

parcare2

Parcarea de la Casa Studenților nu produce aproape deloc venituri, deși este cu plată. Responsabilii din Primărie nici n-au vrut să dea publicității sumele încasate

Încasările Primăriei ar crește peste noapte

În celelalte parcări cu plată ce pot fi închise cu barieră (Golia, Romtelecom, Moldova, Victoria, Hala Centrală, Primărie, Teatrul Național, Mitocul Maicilor), media încasărilor este mai scăzută. Pentru toate parcările cu taxare din oraș, totalul încasărilor este de 3 milioane de lei anual.
Sunt 1.500 de locuri la plata cu ora, dintre care 1.000 sunt în lungul străzilor și nu pot fi închise cu bariere. Media încasărilor pentru cele 1.500 de locuri plătite cu ora este de 166 de lei/lună, de 4,5 ori mai puțin decât media locurilor din parcarea cu bariere.
Un alt exemplu este relevant: parcarea cu cele mai mari încasări dintre cele care se pretează la sistem de bariere este Victoria. Este rentabilă pentru  că aici Poliția Locală e prezentă non-stop, iar șoferii sunt forțați să achite.
Chiar și așa, media încasărilor lunare pe fiecare loc este de 580 de lei – adică 96 de ore încasate lunar, la 6 lei/ora (pentru 43 de locuri). Cifra corespunde unor încasări de 27 de lei/zi lucrătoare/loc, adică ocuparea zilnică este de 4,6 ore. La sistemul cu bariere, fiecare loc este ocupat și valorificat cu aproape 33% mai mult în fiecare zi.
La Victoria, fără bariere, gradul de ocupare în raport cu încasările nu este cel real: parcarea este tot timpul plină, nu doar 4,6 ore/zi, dar mulți nu plătesc.
Investițiile în sistemele de bariere necesare pentru parcările din Iași sunt de 3,36 milioane de lei (8 parcări din zona centrală). Banii ar fi recuperați în maxim un an, ulterior toate încasările ar reprezenta profitul Primăriei și bani la bugetul local.
Pe hârtie, doar cele 500 de locuri din parcări cu barieră ar putea aduce Municipiului Iași 4,55 milioane de lei anual (757 de lei x 500 de locuri). Încasările sunt acum de 3 milioane de lei anual pentru toate cele 1.500 de locuri plătite cu ora (inclusiv cele 1.000 de la marginea carosabilului).

REPORTERIS îți recomandă și ...
Ce a răspuns Dacian Cioloş, după ce un ieşean l-a întrebat dacă în spatele REPER se află Soros

parcometru casa studentilor

Parcometrul de la Casa Studenților șomează. Aproape nimeni nu plătește, iar polițiștii locali fac rar controale

O gaură neagră: Parcarea Casa Studenților

Primăria a amenajat la Casa Studenților o parcare cu plată la care șoferii își achită taxa la un automat aflat într-un colț. Potrivit surselor din Primăria Iași, este parcarea cu cele mai slabe încasări din oraș. Cifrele exacte nu sunt comunicate de către Serviciul de Parcări al Primăriei, dar departamentul caută scuze: „Acolo este o parcare amenajată doar o parte din timp. Aceasta este înțelegerea, să taxăm doar atunci când nu sunt evenimente la Casa Studenților. Dar instituția are mai tot timpul evenimente”, au precizat funcționarii.
Simpla observație din teren arată că nicio mașină aflată în parcare nu are tichet pe bord. Autoturismele vin și pleacă, niciun șofer nu plătește. Verificarea cade în sarcina Poliției Locale, dar agenții sunt foarte rar văzuți la Casa Studenților.
„Un singur polițist local dă zilnic 25-30 de amenzi în parcările din Iași, pentru neplata taxei. Unele dintre aceste amenzi sunt și la Casa Studenților”, a transmis Poliția Locală, fără a preciza numărul total al amenzilor zilnice sau câți polițiști ajung la Casa Studenților.

REPORTERIS îți recomandă și ...
În căutarea lui Bănicioiu: misiune imposibilă
[article id=”132409″ /]
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

  • Primăria Galați tocmai a finalizat o parcare supraterană de 400 de locuri pentru a degaja un mare bulevard aglomerat La Iași, primarul dă 30 milioane de lei în 2025 pentru fotbal și handbal, două echipe care fie au retrogradat, fie mai au un pic Bugetul la handbal e aiuritor: 2 milioane de euro/an deși au luat zero puncte în tot campionatul, un record în toată Europa Cu cele 6 milioane de euro cheltuite într-un singur an pe sporturi în care pierdem meci de meci Mihai Chirica putea face o parcare supraterană în Păcurari care să elibereze bulevardul pentru 100 de ani În Păcurari sunt 300 de mașini parcate pe prima bandă, iar traficul este infernal. În anumite zile, durează o oră să traversezi 3 km Dacă făcea parcare, prima bandă putea fi dedicată transportului public și viteza de deplasare prin oraș ar fi fost mult mai mare Iașul nu mai are nicio investiție nouă în 2025, totul s-a blocat. Pasajul Socola stă să se dărâme, Parcul Copou e anunțat de 7 ani, Pasajul Alexandru se reface după doi ani de procese, nicio intersecție din Iași nu este fluidizată Partidele îl susțin pe Mihai Chirica, votând un buget în care 30 milioane de lei merg la sporturi fără niciun obiectiv Galațiul ne dă lecții prin investițiile pe care le face

    Autor: |Ultima actualizare: 16 mai 2025|Timp citire: 9,1 min|Vizualizări: 1098|
Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Accelerator privat la 10 metri de casă: „Nu vrem să ne iradieze”
Palas Iasi

Alte articole