După o documentare anevoioasă, de peste doi ani, scriitorul Cătălin Mihuleac a aflat detalii din viața a doi ieșeni care au devenit faimoși în Franța primei jumătăți a secolului trecut

De origine evreiască, Guillaume Silberstein și Bernard Natan, plecați din Iași după un pogrom mai puțin cunoscut – cel din 1899 – sunt personaje principale în cel mai recent volum al lui Mihuleac, „Strania valiză a domnului Silberstein”, apărut la Editura Humanitas

Silberstein, a cărui casă părintească era situată lângă Bolta Rece, a ajuns unul dintre cei mai renumiți creatori de genți din Paris la începutul anilor 1920, fiind medaliat cu Legiunea de Onoare

Bernard Natan era fiul unui comerciant de porțelanuri de pe Lăpușneanu, iar în Franța a fondat o casă de producție prin intermediul căreia a importat desenele animate Disney și a filmat, în exclusivitate, evenimentele din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris. Și el a fost decorat, de Regina Belgiei

„Silberstein era de talia lui Louis Vuitton, dar a murit anonim, iar Natan a fost terfelit, umilit, jefuit și-n final ucis la Auschwitz”, și-a motivat Mihuleac demersul de a portretiza cele două personaje în romanul său

Un subiect primit în Alpii elvețieni

O ficțiune inspirată din evenimente și viețile unor personaje reale, „Strania valiză a domnului Silberstein” este rezultatul unui lung demers de documentare al scriitorului ieșean. „Trei ani am tot bătut căile Europei – pentru un act, o fotografie, o informație. Am răscolit amintiri de familie, arhive și-n general tot ce putea fi răscolit”, a explicat Mihuleac pentru REPORTER.

Coperta romanului

Două dintre personajele centrale din roman sunt Guillaume Silberstein și Bernard Natan, doi ieșeni de origine evreiască stabiliți cu familiile în Franța după ce, în Iași, avusese loc, în 1899, un pogrom mult mai puțin cunoscut decât cel din 1941.

„În ianuarie 2021, pe când mă găseam c-o bursă de creație în Alpii elvețieni, cineva m-a vizitat și mi i-a evocat pe acești doi concitadini. A făcut-o cu-atâta flacără, că m-a băgat într-o transă din care n-aveam să mai ies trei ani”, spune Mihuleac cum a aflat de viitoarele sale personaje.

Interiorul valizei lui Guillaume Silberstein, care există în realitate

El afirmă că, după ce a descoperit detalii despre viața celor doi, „Asemenea unui clarvăzător, le-am remarcat aura. Mai intră în discuție și o dorință de a-i reabilita, căci romancierul e și un mic justițiar. Vedeți, Silberstein era de talia lui Louis Vuitton, dar a murit anonim, iar Natan a fost terfelit, umilit, jefuit și-n final ucis la Auschwitz. Dacă mă ocupam cu muzica, tot nu-i ratam, ci compuneam o operă rock cu ei în prim-plan.”

O inovație care a revoluționat piața

Născut în 1878, Silberstein locuia într-o casă de pe strada Sfântul Teodor, lângă Bolta Rece și avea cinci frați și surori, strămoșii săi venind în Iași din Galiția.

„La o surcea distanță de Bolta Rece, familia Silberstein ocupase trei camere într‑un ansamblu de locuințe ce formau un careu. Seara, curtea din mijloc se transforma în maidan bătucit de jocurile drăcimii, în care mișuna și recolta de patru băieți și două fete zămislită de mariajul lui Berman Silberstein cu Babeta Otoi.”

Valiza…, p. 35

Absolvent al Școlii de Arte și Meserii din Iași, după plecarea în Franța, la Paris, unde a locuit între 1905 și 1970, anul morții, a deschis un atelier și s-a impus, în scurt timp, drept unul dintre cei mai vânați creatori de genți pentru femei.

Creație a lui Guillaume Silberstein

O adevărată lovitură pe piață a reprezentat-o invenția sa „le sac-montre”, o geantă care avea atașat un ceas în zona încuietorii. Logo-ul firmei sale era reprezentat de un crocodil cu o poșetă în vârful cozii – unii spun că acest logo a reprezentat, apoi, o sursă de inspirație pentru cel impus de Lacoste.

„Am făcut iute socoteala și m‑am convins că dreptatea era de partea lui. Da, domnule, crocodilul lui Lacoste avusese la Paris un înaintaș modist demn de toată lauda, care emancipase și transformase în aisberg siguranța de sine a femeii!”

Valiza…, p. 29

În 1926, Silberstein a primit Legiunea de Onoare pentru meritele sale în lumea modei.

Natan a adus desenele animate Disney în Europa

Celălalt ieșean din roman, Bernard Natan, și-a schimbat numele când a plecat din Iași, loc unde se născuse în 1886 ca Nahum Tanenzapf. Tatăl său, Burah, avea un magazin de produse de sticlă, cristal și porțelan pe strada Lăpușneanu, aproximativ în fața actualului Hotel Astoria.

„Îl cunoscuse pe tatăl lui Natan, un «țăran» sadea care vindea produse de sticlă, cristal și porțelan în buticul său situate la numărul 10 pe «țărăneasca» stradă Lăpușneanu din Iași. Pe când era elev la Școala de Arte și Meserii, Silberstein fusese trimis c‑un coleg să ridice o comandă de lămpi pentru cancelarie de la țăranul Burah Tanenzapf, care i‑a servit c‑o dulceață de cireșe amare ce părea dulce în comparație cu cafeaua turcească de acompaniament.”

Valiza…, p. 132

La Paris, unde a ajuns în jurul anului 1905, a fondat o casă de producție care realiza buletine de știri redate la cinema și filme artistice. Trustul său deținea mai multe săli de cinematograf în mai multe țări și comercializa aparate de proiecție, cumpărători fiind și membri ai caselor regale ale Europei.

Natan (stânga) alături de Paul Painlevé, prim-ministru al Franței în 1925

De asemenea, importa din SUA filme de desene animate Disney și, în 1924, a primit dreptul exclusiv de a filma evenimente din cadrul ediției Jocurilor Olimpice găzduită de Paris. Și el a fost decorat de mai multe ori, primind, printre altele, medalia Chevalier de l’Ordre de la Couronne – Cavaler al Ordinului Coroanei, de la regina Élisabeth a Belgiei.

Amândoi au fost victimele antisemitismului francez

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care mult timp Franța a fost condusă de un regim pro-nazist și antisemit, atât Silberstein, cât și Natan, au fost arestați.

Pe 12 decembrie 1941, primul a fost victima Rafle des notables – Razia notabilităților -, o operațiune pe scară largă a ocupanților nemți în scop de răzbunare după atacuri mortale asupra a doi concetățeni: 743 de evrei – avocați, artiști, oameni de afaceri – au fost arestați.

Silberstein a fost dus în lagărul Compiègne‑Royallieu de unde a fost eliberat – posibil, după intervenția Casei Regale Italiene și a Crucii Roșii internaționale – la 14 martie 1942, cu doar 13 zile înainte de formarea primului convoi al deținuților către Auschwitz.

Natan nu a fost la fel de norocos. Condamnat pentru infracțiuni economice, i s-a retras cetățenia franceză în 1941 și, în septembrie 1942, cu două zile înainte de a fi eliberat dintr-un penitenciar cu infractori de drept comun, a fost mutat într-un lagăr intermdiar.

„N‑a avut vreme să se deprindă cu noul loc de suferință. De‑abia au apucat păduchii să‑și depună câteva ouă în țoalele lui, că s‑a și format Convoiul 37, ce‑a pornit‑o legănându‑și crupele la 25 septembrie ora 8:55 spre Konzentrationslager Auschwitz. Între cei 1.004 nefericiți tasați în vagoane, 729 erau români culeși c‑o zi mai devreme, în cursul unei razii ce le fusese dedicată la Paris și‑n suburbii.”

Valiza…, p. 163

La Auschwitz, lui Natan i s-a pierdut urma pe vecie. În istoria cinematografiei franceze actuale, este perceput ca un personaj cu amplitudine hollywoodiană datorită realizărilor sale în acest domeniu.

Descoperitor al unui Iași ascuns

În anii din urmă, Cătălin Mihuleac a scris și alte romane care au adus în prim-plan evenimente din Iașul secolului trecut sau personalități plecate de aici care s-au impus în domeniul lor de activitate.

„În noiembrie 2012 a venit și la mine clipa de răscruce, când m-am întrebat ce las în urmă. Am decis atunci să-mi dirijez creativitatea doar spre acest tip de recuperări istorice, pe care să le îmbălsămez literar. Scenaristul IAL Diamond, sculptorul Idel Ianchelevici, omul de litere Carol Drimmer, iar acum Guillaume Silberstein și Bernard Natan… Cu toții stăteau în umbră și așteptau să apar călare pe condeiul meu alb, pentru a-i readuce în Iașul lor iubit”, își motivează Mihuleac această alegere.

Legat de dificultățile întâmpinate în cursul documentării, Cătălin Mihuleac a afirmat că „Umilitoare este milogeala pentru a procura fondurile necesare deplasărilor. Am o colecție întreagă de refuzuri, în frunte cu al primarului urbei, care mi-a demonstrat că e prea pitic pentru a înțelege anvergura unor asemenea proiecte.

Două personalități m-au susținut constant: Marius Babias – director la Neuer Berliner Kunstverein, care mi-a acordat mai multe burse în Berlin, și Doina Cepalis, care mi-a oferit sprijinul, atunci când mă târcolea gândul să las totul baltă.” Ca un fapt de culoare, cariera de om de afaceri a lui Cepalis inspiră alt personaj din roman.

„Profesia mea de bază rămâne cea de visător”

Referitor la tripla calitate pe care o presupune o astfel de creație, cele de scriitor, documentarist și istoric, scriitorul ieșean declară: „Când lucram ca geolog, mă ocupam cu exploatarea zăcămintelor din sol și subsol. Ulterior, ca jurnalist, m-am deprins să prospectez adâncimile sufletului omenesc și să separ aurul de zgură.

Dar profesia mea de bază rămâne cea de visător. Și m-am convins că nu e pistă mai strașnică pentru decolarea visului decât realitatea istorică.

Arhivele îmi servesc date concrete, apoi vine emoția, pe care o extrag din rezervele mele strategice. Să vă spun un secret, dar e musai să rămână între noi: pe sub cămașa asta albastră, port o inimă care rezonează cu tot ce e drept și frumos pe lume.”

Premii și traduceri în mai multe limbi

Fost jurnalist la mai multe publicații locale și naționale și cadru didactic la Secția de Jurnalistică de la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la această instituție de învățământ superior obținând și titlul de doctor în filologie, cu teza „Pamfletul și tableta”, Cătălin Mihuleac a ales, în final, să se dedice carierei de scriitor, publicând proză scurtă și romane.

Scriitorul Cătălin Mihuleac (Sursa foto: Facebook)

O parte dintre volumele sale au avut rezonanță internațională, fiind traduse în mai multe limbi și premiate. Conform unei prezentări a Grupului Humanitas, ediția franceză Les Oxenberg & les Bernstein a volumului „America de peste pogrom” (Cartea Românească, 2014, reeditat la Politom în 2017 și la Humanitas în 2021), a primit premiul „Meilleur roman européen 2020” acordat de revista literară Transfuge. Ediția în limba germană (Oxenberg & Bernstein; Paul Zsolnay Verlag, 2018) a fost clasată pe locul 5 în topul canalului de televiziune SWR2 din iunie 2018, top dedicat celor mai bune apariții editoriale din Austria, Germania și Elveția și a fost nominalizată la premiile Târgului de carte de la Leipzig (2018).

La Humanitas, Mihuleac a mai publicat „Deborah” (2019) și „Poziţia a unsprezecea” și „Domnișoarele lui Fontaine” (2022).

* Sursele foto pentru acest material au fost puse la dispoziție de Cătălin Mihuleac