
Primăria joacă la păcănele nervii locatarilor din Podu Roş
Zeci de ieşeni din Podu Roş s-au opus unui proiect imobiliar, dar Primăria i-a ignorat. După câteva reclamaţii depuse la Primărie, oamenii care locuiesc în vecinătatea fostului magazin Mercur Mary obţinuseră o promisiune: nu va fi eliberată autorizaţia de construire pentru un bloc fără consultarea lor. Minciună: investitorul a intrat în forţă pe şantierul unde va fi ridicat un bloc cu şase etaje, iar acordul asociaţiei de proprietari din zonă nu a fost cerut. Imobilul se află la numai 10 metri distanţă de un bloc vecin.
În aprilie 2017, Asociaţia de Proprietari C1 din Podu Roş obţinea de la Primăria Iaşi promisiunea că, dacă va fi aprobat un proiect imobiliar în locul magazinului Mercur Mary, aceasta se va face doar după acceptul lor. Primăria s-a spălat atunci pe mâini cu o hârtie în care a scris asta, precizând că acolo există doar o autorizaţie de modernizare a unui spaţiu comercial. Un an şi câteva luni mai târziu, autorizaţia s-a transformat într-un P plus 6, macaralele şi-au început treaba, iar oamenilor nu le vine a crede că au crezut vorbele celor care ar trebui să le reprezinte interesele.
Promisiunea din 2017
În aprilie anul trecut, administratorul Asociaţiei de Proprietari C1 din Podu Roş, imobil situat lângă magazinul Mercur Mary, depunea, în numele locatarilor, o solicitare la Primăria Iaşi întrebând dacă acolo se va face sau nu un bloc de locuinţe cu mai multe etaje. Oamenii aveau suspiciunea că se pregătea ceva înalt acolo. „Au vrut să ne liniştească, ne-au spus că se modernizează un magazin. În realitate, oricum, acel spaţiu comercial fusese modernizat fără autorizaţie. Dar am dorit să ştim dacă în afară de acei 400 de metri pătraţi pe care proprietarii Mercur Mary (un teren în apropierea imobilului n.r.) i-au luat cu forţa, se va întâmpla şi altceva. Iar Primăria ne-a spus că nu există alte documente şi că, oricum, chiar dacă ar exista, nu se va autoriza nimic fără să fim întrebaţi. Acest şantier de acum a fost o surpriză, nu ne-a întrebat nimeni nimic”, explică Ioan Ungureanu, administratorul Asociaţiei C1.
Administratorul Ungureanu este revoltat de ceea ce s-a întâmplat. În spatele său, etajele se vor ridica unul după altul
Investitorul ascunde adevărata destinaţie
Un alt vecin, Paul Babici, explică faptul că asociaţia a depus în numele celor care locuiesc în zonă patru sesizări, ultima dintre ele pe 10 iulie, când şantierul începuse. Macaralele au început să lucreze pe 5 iulie, în baza unei autorizaţii de constructie emise pentru SC Mercur Mary SRL, societate aparţinând oamenilor de afaceri Daniel Florescu şi Bogdan Moţoc. “Pentru acea zonă a fost emisă o autorizaţie de construire de P plus 6”, ne-au spus reprezentanţii Primăriei.
Până şi destinaţia clădirii este ascunsă de proprietari. Aceştia au notat pe tăbliţă modernizare magazine, nicidecum construire P plus 6.
Consilier: „M-am îndoit că aceasta este realitatea”
Ce explică un membru al Comisiei de Urbanism despre situaţia de la Mercur Mary şi atitudinea Primăriei? Că instituţia a fost de-a dreptul sfidătoare la adresa cetăţenilor, dar şi a membrilor Comisiei de Urbanism. „Ştim scandalurile care au fost pe acel bloc de la Mercur Mary şi, când ne-a fost prezentat Planul Urbanistic Zonal, chiar am pus toate întrebările. Printre care şi dacă cetăţenii sunt de acord, dacă au fost informaţi că acolo se va face un bloc de locuinţe. Răspunsul Primăriei a fost că s-a încercat contactarea Asociaţiei de Proprietari, dar nu a răspuns nimeni, nu a fost primit nici un răspuns la adrese. În condiţiile în care ştiam ce presiuni fuseseră din partea oamenilor, m-am îndoit că aceasta este realitatea”, ne-a spus Ciprian Bostan, membru al Comisiei de Urbanism din Consiliul Local Iaşi. Acesta spune că a fost aprobat un P plus 6, deşi, iniţial, dezvoltatorii ceruseră eliberarea unei autorizaţii pentru un P plus 10. “Din cauza lipsei locurilor de parcare nu a fost aprobat ce voiau ei”, a declarat Bostan.
Administrator: „Nu ne-a arătat nimeni un proiect”
Şantierul pentru blocul de la Mercur Mary i-a enervat pe locatari. Aceştia erau deja iritaţi de apropierea viitoarei clădiri, precum şi de faptul că aparatele de aer, de mari dimensiuni, zece la număr, sunt orientate spre bloc. „Este foarte aproape de blocul nostrum. Probabil că vor construi pe structura a ceea ce există deja, deci şi blocul va fi apropiat de noi. Nu ştim cum va arăta pentru că nu ne-a arătat nimeni un proiect şi nu am fost întrebaţi”, ne-a mai spus Ioan Ungureanu, administratorul Asociaţiei de Proprietari C1.
Propritarii SC Mercur Mary SRL, care deţine blocul din Podul Roş, nu au putut fi contactaţi pentru a explica situaţia de la imobilul lor.
Primăria promitea că va cere „acordul expres”, dar nu a făcut-o
Au făcut bani din firme de păcănele
Proprietarii Mercur Mary SRL, Daniel Florescu şi Bogdan Moţoc, au devenit cunoscuţi în lumea afacerilor prin mai multe firme din domeniul jocurilor de noroc. Cea mai cunoscută este King Club SRL, firmă înfiinţată la Vaslui. Datorităn acesteia, cei doi proprietary au ajuns să fie porecliţi “regii păcănelelor” din Moldova. Aveau, anul trecut, peste 300 de aparate în numeroase locaţii din toată regiunea.
Daniel Florescu a fost reţinut în 2016 într-un dosar de spălare de bani. În 2011, casa lui fusese lovită de câteva sticle incendiare, iar anchetatorii au bănuit că atacul a fost pus la cale de Corduneni.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
„Zilele trecute, la Iași, au fost supuse aprobării bugetele Consiliului Județean și al Primăriei municipiului reședință. Consilierii PSD au avut un rol crucial, fiind un factor de echilibru și orientați spre dezvoltare. Aceștia au votat în favoarea bugetelor propuse, asumându-și responsabilitatea de a sprijini marile proiecte ale comunității.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole