Arcadia Spitale si Centre Medicale
Schemă nouă: ospătarul care a furat 100.000 de lei la nota de plată
2ae540a988e436522eef5552d10c0fa8_XL

Schemă nouă: ospătarul care a furat 100.000 de lei la nota de plată

Ultima actualizare: 22 februarie 2018Autor: Vizualizări: 70

2ae540a988e436522eef5552d10c0fa8 XL

Patronii unui restaurant din judeţul Iaşi s-au plâns procurorilor de la Crimă Organizată că unul dintre ospătari i-ar fi lăsat fără aproape 100.000 de lei. Folosindu-se de programul cu ajutorul căruia se ţinea o evidenţă a gestiunii, bărbatul ar fi şters mai multe note de plată şi şi-ar fi băgat banii în buzunar.

Un ospătar din Hârlău este acuzat de patronii restaurantului la care a lucrat trei ani că şi-ar fi însuşit frecvent bani din încasări. Tânărul ar fi reuşit, în perioada aprilie 2014- martie 2017, să-şi “sporească veniturile” cu 97.192 de lei. Administratorii firmei la care a fost angajat au făcut o plângere penală la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi pentru delapidare, acces ilegal la un sistem informatic şi alterarea integrităţii datelor informatice.

 

Ştergea notele de plată

La începutul anului trecut, patronii şi-ar fi dat seama de anumite nereguli, după ce şi-au mutat activitatea pe o altă firmă şi au preluat şi bazele de date informatice din gestiune. Aceştia ar fi constatat că în perioada în care ospătarul O.A. (31 de ani) ar fi lucrat în cadrul celor două firme ar fi “şters în mod frecvent notele de plată în sistemul de gestiune Nexus Restaurant”, ultima operaţiune făcând-o în 12 martie 2017.

Tânărul s-ar fi folosit de parola administratorului de sistem, fără acordul acestuia. “Aşa cum se observă şi din documentele listate în urma verificărilor făcute la sistemul informatic de gestiune al restaurantului, în urma folosirii pe nedrept a parolei şi accesului ilegal la sistemul Nexus Restaurant numitul O.A. a şters fără drept, în repetate rânduri, notele de plată, modificând încasările în gestiune şi însuşindu-şi pe nedrept contravaloarea lor (faptă ce a lăsat urme vizibile în sistemul informatic)”, se arată în plângerea depusă la DIICOT Iaşi.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Faceţi echipe mobile pentru bolnavii psihic!

 

A plătit o parte din bani

După ce a fost deconspirat, ospătarul i-ar fi cerut angajatorului, pe 19 martie 2017, aprobarea încetării activităţii cu acordul părţilor, solicitarea fiindu-i respinsă. Reprezentanţii firmei l-au convocat însă, în mai 2017, în vederea cercetării disciplinare, însă fostul angajat nu s-a prezentat şi ar fi susţinut că nu mai lucrează la firmă de două luni.

Potrivit patronilor restaurantului, fostul angajat a negat în scris faptele de care este acuzat, dar verbal acesta le-ar fi recunoscut şi ar fi achitat în contul administratorului 11.347 de lei, acoperind parţial prejudiciul. Astfel, tânărul ar mai avea de restituit 85.845 de lei, susţine fostul angajator în plângerea depusă la DIICOT Iaşi. “Aşteptăm ca organele statului să-şi facă treaba cu celeritate”, a precizat avocatul Robert Amuntencei, cel care îi reprezintă pe administratorii firmei. Fostul angajat al restaurantului nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere. Procurorii DIICOT Iaşi vor decide în urma cercetărilor dacă îl vor trimite sau nu în judecată pe tânăr.

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Formula de echipă a lui Stoican: străinii nu ne-ajută aproape deloc
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Vestul Sălbatic! Tâlhării în plină stradă, la Iași: persoane atacate cu o violență ieșită din comun (VIDEO)
Palas Iasi