Cezar Baciu va fi audiat cu mandat de aducere vineri, 1 noiembrie. Procurorii din Turcia îl acuză de fraudă electronică de 45.200 de euro
- Fostul viceprimar a rămas singurul inculpat, iubita sa fiind scoasă din dosar
- Instanța grăbește termenele și vrea să-l audieze obligatoriu pe 1 noiembrie
- Avocata lui Baciu făcuse o cerere de declinare a competenței, care a fost respinsă în 24 de ore
Instanța Judecătoriei Iași a respins azi cererea de declinare a competenței către Tribunal, cerere făcută ieri de Cezar Baciu, judecat în Comisie Rogatorie pentru o fraudă bancară de 45.200 de euro comisă în 2016.
Calculele lui Baciu, fost viceprimar al Iașului și actual director executiv la Termoservice, sunt de obținere a prescripției faptei, dar dosarul își urmează cursul cu mare viteză.
Judecătoarea fixase termen pentru audierea lui Cezar Baciu la cererea Tribunalului Konya din Turcia, care l-a trimis în judecată în 2021 pentru infracțiuni informatice și furt, informație prezentată în exclusivitate de REPORTER DE IAȘI. Audierea trebuia să aibă loc, ieri, 29 octombrie, dar Baciu a făcut o cerere de declinare a competenței.
Instanța a fixat un termen de 24 de ore pentru a se pronunța și a făcut-o astăzi, respingând cererea. Mai mult, judecătoarea a fixat un nou termen pentru audierea lui Cezar Baciu pe 1 noiembrie, adică peste două zile, solicitând ca acesta să se prezinte cu mandat de aducere.
Deși Cezar Baciu era trimis în judecată încă din 2021, nimeni din Iași n-a aflat, acesta intrând în politică și ajungând viceprimar trădând USR și oferindu-i lui Mihai Chirica votul de aur pentru a constitui o majoritate în Consiliul Local.
Mai mult, în urma constituirii Comisiei Rogatorii, din dosarul trimis de autoritățile turce a reieșit că fostul viceprimar Cezar Baciu avea un dosar de urmărire penală deschis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași încă din 2018. La o solicitare de informații cu caracter public a REPORTER DE IAȘI, Parchetul a confirmat existența dosarului, menționând doar că se fac în continuare cercetări, fără a explica împotmolirea anchetei în ultimii 6 ani.
Procurorii au menționat că Baciu este anchetat pentru o fraudă informatică, făcând parte dintr-un grup infracțional, el având rolul de a furniza adrese de mail contrafăcute și conturi bancare în care să fie transferați banii obținuți fraudulos. Suma menționată însă de Parchetul ieșean diferă de cea imputată de anchetatorii turci: 20.000 de euro în loc de 45.200 de euro, nefiind clar dacă este aceeași infracțiune sau este o altă faptă.
REPORTER a descris faptele lui Cezar Baciu așa cum au reieșit din dosar. În 2016 avea o relație intimă cu o tânără, Andra Beldie, și a convins-o să deschidă un cont personal, pe numele ei, la Raiffeisen Bank. În paralel, Baciu este acuzat că a modificat adresa de mail a unei companii din Germania, care cumpăra piese auto de la producătorul turc MVS Volan.
Este un tip de piraterie practicat pe scară largă și se bazează pe inducerea în eroare a companiilor care ajung să facă plăți în alte conturi, care preiau identitatea agenților economici implicați în relații furnizori-beneficiari.
Ieri, instanța a scos-o din dosar pe Andra Beldie, fosta iubită a lui Cezar Baciu, considerând-o o victimă și nu o complice. În acest moment, singurul inculpat este Cezar Baciu, actual director executiv la Termoservice, acuzat de piraterie informatică.
Baciu neagă acuzațiile dar va fi audiat vineri, 1 noiembrie.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Nu există nicio diferență între cazurile Mihai Chirica-Frasin și Vlad Oprea-Sinaia Amândoi și-au construit domenii rezidențiale luxoase pe firme-paravan, trecute fictiv pe numele unor rude: Chirica pe frate, iar Oprea pe mamă Primarul din Sinaia este acuzat de operațiuni financiare incompatibile cu funcția Mihai Chirica a construit pe Eurodesign Consulting SRL un ranch la Frasin, cu vila, biserica în curte și patru foișoare de sute de metri pătrați
Articole pe subiecte simiare
Alte articole