fbpx
 
Andrei Cristea, noul antrenor de la Poli Iași: „Am acceptat imediat propunerea pentru că Politehnica Iași înseamnă enorm pentru mine”

Andrei Cristea, noul antrenor de la Poli Iași: „Am acceptat imediat propunerea pentru că Politehnica Iași înseamnă enorm pentru mine”


Fotbalistul formaţiei CSM Poli Iaşi, Andrei Cristea a declarat, luni, că a fost surprins de propunerea de a prelua funcţia de antrenor al echipei, dar a precizat că a acceptat imediat deoarece gruparea moldoveană înseamnă „enorm" pentru el.

„Recunosc faptul că m-a surprins propunerea preşedintelui Ciprian Paraschiv. Am acceptat imediat pentru că Politehnica Iaşi înseamnă enorm pentru mine. Am dat tot ce am putut ca jucător, iar acum trec într-o nouă etapă. Echipa noastră trebuie să fie una de top în România şi sper să contribui şi eu la realizarea obiectivelor. Sunt optimist că împreună vom reuşi", a spus Cristea, conform paginii oficiale de Facebook a grupării ieşene.

Atacantul Andrei Cristea (36 ani) a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal CSM Politehnica Iaşi.

„Jucătorul reprezentativ al echipei noastre în ultimii ani va conduce colectivul tehnic al grupării din Copou", se menţiona în comunicatul clubului de duminică seara.

Andrei Cristea este unul dintre cei mai experimentaţi jucători în activitate din Liga I, cu peste 400 de jocuri oficiale şi 114 goluri marcate.

Cristea îl înlocuieşte pe Daniel Pancu, după ce tehnicianul şi-a reziliat contractul cu clubul după 19 etape. Sâmbătă, în etapa a 20-a (1-3 cu FCSB), Poli Iaşi a fost condusă de pe margine de Adrian Kerezsy.

Andrei Cristea va debuta în noua sa postură pe 2 februarie, la Iaşi, în etapa a 21-a a Ligii I, contra Universităţii Craiova, echipă la care a jucat în 2019. Poli Iaşi ocupă ultimul loc în clasament, cu 15 puncte.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30