Verificările în teren s-au desfășurat în zilele de 23 și 25 noiembrie, pe malul drept al Cibinului, în comuna Orlat. Au fost descoperite deșeuri pe aproape 5.000 de metri pătrați.
„Au fost identificate deșeuri provenite din gospodării (menajere, deșeuri de material plastic, mobilier, deșeuri vegetale, lână și piei de oaie, sticlă, etc.), precum și deșeuri din construcții/demolări și pământ cu care au fost acoperite parțial și alte deșeuri, pe o suprafață de cca. 5.000 mp. De asemenea, au fost identificate și urme de incinerare a deșeurilor (inserții de sârmă rezultate din ardere de anvelope)”, anunță conducerea Gărzii de Mediu Sibiu într-un comunicat de presă.
Pentru că vorbim despre fapte de natură penală, Garda de Mediu a sesizat Parchetul, fiind deschis dosar penal. În plus, primăria Orlat a fost înștiințată să curețe urgent zona de mizerie, mai transmite sursa citată.
Sursa: G4Media