fbpx
 
Fostul prefect de Gorj a fost surprins joi seară la volanul autoturismului său, deși permisul de conducere i-a fost suspendat din motive medicale.

O motocicletă de pe care a căzut motociclistul a intrat în coliziune cu o autospecială de poliţie aflată în misiune, marţi, pe o stradă din municipiul Timişoara, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Doi pietoni, un bărbat şi mama acestuia, au fost accidentaţi mortal, duminică dimineaţa, de un autoturism care a intrat pe contrasens, pe raza comunei Turburea, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident grav în care a fost implicat un șofer, care circula pe contrasens pe A1, la intersecția Hoevelaken din Amersfoort, sâmbătă spre duminică noapte.

Fostul ministru al Justiției Monica Macovei a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța o cerere pentru încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției în cazul accidentului rutier de anul trecut, însă procurorul de caz nu ar fi de acord, potrivit G4Media.ro.

Două femei din Brăila, de 21, respectiv 52 de ani, pasagere într-un autoturism, au fost rănite într-un accident în care a fost implicat și deputatul PSD Gheorghe Șimon, într-o localitate din Marmureș.

Şoferul unui autocar a rămas fără permis pentru o perioadă de 120 de zile, după ce a efectuat o manevră de mers înapoi, pe banda de urgenţă a autostrăzii A1, în zona km 226 Boiţa – Sibiu.

Primarul Sectorului 3 Robert Negoiță a fost prins de polițiștii rutieri marți seara că circula pe contrasens, scrie Libertatea, citând surse din poliție. Edilul a fost amendat cu 870 de lei și i-a fost suspendat permisul pentru 60 de zile.

Şoferul unui camion depistat că a efectuat manevra de întoarcere a autovehiculului pe autostrada A2 a fost amendat cu 2.900 de lei iar permisul de conducere i-a fost reţinut pentru 120 de zile, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

Două femei cu vârstele de 22 şi 42 de ani, din Bulgaria, au decedat într-un accident de circulaţie care a avut loc, duminică dimineaţa, pe DN 6, între localităţile Jupa şi Zăgujeni, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.

Pagina 1 din 6

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30