fbpx
 
Sindicaliștii din învățământul preuniversitar ieșean au pichetat Prefectura

Sindicaliștii din învățământul preuniversitar ieșean au pichetat Prefectura


Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar au protestat joi, timp de o oră, în faţa Prefecturii Iaşi, principala nemulţumire fiind nivelul salarizării atât a cadrelor didactice, cât şi a personalului nedidactic.

Este prima acţiune dintr-o serie de proteste declanşate la nivelul întregii ţări. Protestele noastre sunt declanşate în special din cauza problemei salariilor. Tabloul salariilor din învăţământul românesc este unul sumbru. La ora actuală avem probleme pe toate categoriile de angajaţi: personal didactic, personal auxiliar, personal nedidactic şi chiar şi la manageri. Deşi am avut discuţii cu cei din Guvern, atât în decembrie cât şi pe parcursul lunilor ianuarie şi februarie nu s-a realizat nimic", a declarat liderul USLIP Iaşi, Laviniu Lăcustă.

Reprezentantul sindical a adăugat că dacă nici în perioada următoare guvernanţii nu vor da curs solicitărilor şi revendicărilor sindicaliştilor din învăţământul preuninversitar, aceştia sunt dispuşi să declanşeze noi conflicte de muncă.

„Probabil că în luna mai vom ajunge la o grevă generală. Ne dorim ca în primul rând să fie rezolvate problemele legale. Guvernul nu respectă legea, în ceea ce priveşte personalul nedidactic. Ne dorim şi ca salariile să fie indexate la nivelul inflaţiei. Noi ne-am gândit la un procent de 25%", a mai declarat Laviniu Lăcustă.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30