fbpx
 
Dosar penal la o școală din Ploiești după ce o elevă de 11 ani a amenințat o colegă cu acte de violență

Dosar penal la o școală din Ploiești după ce o elevă de 11 ani a amenințat o colegă cu acte de violență


Poliţiştii Biroului Siguranţa Şcolară au deschis un dosar penal după ce un cadru didactic al unei unităţi de învăţământ din municipiul Ploieşti a sesizat faptul că o minoră ar fi fost ameninţată de o alta cu acte de violenţă.

„În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din verificări stabilindu-se faptul că, la data de 20 noiembrie a.c., unei minore în vârstă de 11 ani, din comuna Târgşoru Vechi, i-ar fi fost trimise înregistrări audio care conţineau ameninţări cu acte de violenţă, de la o altă colegă, tot de 11 ani, din comuna Sângeru", arată Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
Surse apropiate anchetei au precizat că sesizarea a venit de la un cadru didactic al Şcolii Gimnaziale „George Emil Palade" din Ploieşti, iar până la acest moment nu ar fi fost identificat un motiv pentru care minora o ameninţă pe colega ei.
Poliţiştii Biroului Siguranţa Şcolară au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29