fbpx
 
Items filtered by date: Marti, 30 Mai 2023

Mihai Chirica a susținut senin, de fiecare dată, că nu știa de blocul ilegal construit de Gheorghe Cheșcu. Blocul avea autorizate doar 3 etaje și a ajuns la 9 etaje

Stupoare: în telefonul funcționarului Gabriel Ghergheșanu s-a găsit mesajul primit personal de la Mihai Chirica, de pe numărul acestuia, în care îi indică adresa din Vasile Lupu, unde se afla blocul

Ghergheșanu a făcut acord de recunoaștere cu DNA și afirmă că Mihai Chirica s-a folosit de el, punându-l să execute un ordin deoarece îi era loial de peste un deceniu

Mesajul este probă la dosarul DNA

Mai mult, Mihai Chirica a fost în numeroase rânduri la grătar pe proprietatea lui Gheorghe Cheșcu, fiind însoțit de Gabriel Harabagiu

Cei trei puneau țara la cale la o bere rece, un șpriț și o friptură. Situația în care s-a pus primarul este incompatibilă cu funcția, pentru că Cheșcu îi cerea să autorizeze proiecte imobiliare extrem de controversate

După scandalul public, Chirica și Harabagiu au susținut că nu-l cunosc pe Cheșcu și că au semnat edificarea ilegală fără să știe despre ce-i vorba

Sunt mai mulți martori care pot dovedi că primarul și viceprimarul petreceau la vila milionarului Gheorghe Cheșcu

Publicat in Slideshow HOMEPAGE

Publicat in Anchete
Şapte persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs în zona localităţii Dumbrava, comuna Ciurea, între două maşini, anunţă Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Publicat in Social
Perioada de înscriere a candidaţilor la sesiunea iunie-iulie a examenului naţional de bacalaureat s-a prelungit până la data de 9 iunie, a informat marţi Ministerul Educaţiei.

Publicat in Educatie
O femeie a murit într-o hazna, într-o localitate din Ialomița. Femeia în vârstă de 50 de ani a căzut în WC-ul din curte și nu a pututu fi scoasă la timp, așa că s-a înecat.

Publicat in Social
Curtea de Apel Craiova a decis, marţi, în cazul Caracal, condamnarea definitivă a inculpatului Gheorghe Dincă, la 30 de ani de închisoare, pentru omor calificat, trafic de persoane şi alte infracţiuni în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, iar a inculpatului Ştefan Risipiţeanu la 12 ani de închisoare, pentru viol, transmite Agerpres.

Publicat in Justitie
Richard Emanuel Gheorghe, membru al clanului Rinu, a fost condamnat marţi de Tribunalul Bucureşti la 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, el fiind cel care l-a ucis în august 2020 pe liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în timpul unei partide de barbut.

Publicat in Justitie
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Neamţ, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Neamţ, au efectuat, marţi, 19 percheziţii domiciliare în Neamţ, Iaşi şi Galaţi, la suspecţi de înşelăciune, falsificare de monede şi punerea în circulaţie de valori falsificate.

Publicat in Justitie
Preşedintele României va gira un acord politic semnat de toate partidele aflate la guvernare, care va conţine grila salarială şi termene clare de aplicare, au anunţat, marţi, liderii sindicatelor din Educaţie, la finalul discuţiilor cu preşedintele Klaus Iohannis.

Publicat in Educatie
Ministerul Educaţiei a informat luni că Evaluarea naţională pentru clasa a VI-a se amână din nou şi va avea loc pe 12 şi 13 iunie.

Publicat in Educatie
Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31