fbpx
 
Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi opt luni închisoare cu suspendare, după ce a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în urma unui control efectuat în trafic de poliţiştii Brigăzii Rutiere.

Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luată marţi de Judecătoria Târgovişte.

Un bărbat din Neamț a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare după ce și-a omorât un vecin, a rănit grav un altul și a dat foc casei primului, totul pentru o datorie de 45 de lei.

Unul dintre cei mai căutați hackeri din Europa a fost condamnat la închisoare după ce încercat să șantajeze 33.000 de persoane ale căror documente din cadrul ședințelor de terapie le-a furat.

Un român de 21 de ani a încercat să vândă o mașină cu probleme, dar cumpărătorul a murit în timpul testului vehicolului, în Germania.

Paul al României, condamnat definitiv în 2020 în dosarul „Ferma Băneasa", a fost depistat în Malta. Surse din anchetă susțin că se află într-un resort și urmează să fie derulate procedurile specifice pentru a ajunge în custodia autorităților noastre.

Polițista de la Brigada Rutieră a Capitalei care a primit alături de un coleg, 900 de lei mită de la cântăreața Lidia Buble a fost condamnată definitiv.

Actorul Andrian Locovei, membru al Trupei Iosif Vulcan din cadrul Teatrului Regina Maria din Oradea, a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru viol, după o decizie recentă a Judecătoriei Oradea.

Judecătorul care l-a condamnat pe Puiu Popoviciu a scăpat de dosarele de la SIIJ. Parchetul General, prin procurorii desemnați pentru a ancheta magistrați, a clasat toate plângerile care-l vizau pe Ion Tudoran Corneliu Bogdan, cel care l-a condamnat în primă instanță pe milionarul Puiu Popoviciu la 9 ani închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”.

Poliţiştii vor aduce pe 23 aprilie, din Germania, un bărbat de 53 de ani din Sri Lanka, ce avea emis pe numele lui un mandat european de arestare, de către Tribunalul Bucureşti, fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de omor în 1991.

Pagina 1 din 89

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31