Potrivit anchetatorilor, membrii rețelei procurau cocaina din Guyana Franceză și o aduceau în România cu ajutorul unor persoane plătite special pentru asta.
Unul dintre cărăuși a fost prins în Franța, pe aeroportul Orly, cu peste un kilogram de cocaină ambalată în capsule ermetice în stomac.
La perchezițiile de la mai multe adrese - aflate în județele Constanța și Călărași - au fost găsite două kilograme de droguri și sume importante de bani. Membrii rețelei desfășurau și activități de proxenetism în vestul Europei, spun anchetatorii.
„În cauză s-a reținut că, în luna ianuarie a anului 2022, în județul Constanța, s-a constituit un grup infracțional organizat, format inițial din 3 membri, la care ulterior, au aderat alte 12 persoane.
Membrii grupului au procurat cocaină din Guyana Franceză pe care au transportat-o, prin intermediul unor cărăuși, pe ruta Olanda-Franța-România, în scopul comercializării.
Astfel, în luna aprilie 2022, pe un aeroport din Paris, a fost identificat unul dintre cărăuși, în timp ce transporta peste un kilogram de cocaină, pe relația Guyana Franceză – Paris – Olanda – România.
De asemenea, s-a reținut, că patru membri ai grupării au recrutat 5 persoane vătămate, în scopul determinării sau înlesnirii practicării prostituției în România, Germania, Austria, Elveția și Belgia.
Totodată, patru dintre membrii grupului infracțional au săvârșit trei infracțiuni de furt calificat, constând în sustragerea unor sume de bani din seiful unei societăți comerciale, a unor bunuri dintr-o societate comercială, din județul Constanța și a diferite mărfuri din autocamioane transport marfă”, se arată în comunicatul procurorilor DIICOT.
Sursa: Știrile PRO TV