fbpx
 
Actul sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol / pressHUB

Actul sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol / pressHUB


Orice act sexual comis de o persoană adultă cu un minor care nu a împlinit 16 ani se va considera viol şi se va pedepsi cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi, cu excepţia cazului în care diferenţa de vârstă între persoane respectivă şi victimă nu depăşeşte cinci ani, conform unui act normativ adoptat miercuri de Camera Deputaților.

Anterior, deputații amânaseră nejustificat să voteze proiectul de lege prin care vârsta minimă privind consimțământul sexual să fie de 16 ani. Inițiativa a fost adoptată în Senat încă din iunie anul trecut. A fost înregistrat la Camera Deputaților în septembrie, a primit între timp toate avizele necesare de la comisii încă din februarie, dar de trei luni nu este supusă la vot.

Principalii adversari ai adoptării legii prin care s-ar considera automat infracțiune orice act sexual cu un minor sub 16 ani, chiar dacă acesta și-a dat acordul, erau atunci deputatul PSD Alfred Simonis și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, potrivit surselor PRESShub.

De ce este nevoie de impunerea unei vârste minime de consimțământ

Raportul Inspecției Judiciare, publicat în iulie 2021, arată numeroase exemple de încadrare a faptelor de viol asupra minorelor de 10-12 ani ca acte sexuale consimțite cu bărbați adulți, justificând această încadrare prin faptul că minorele au consimțit la actele sexuale prin felul în care erau îmbrăcate, dezvoltarea fizică și comportamentul lor, și prin presupunerea că, dacă nu au spus nimănui ceea ce au trăit, fapta nu a existat sau justificând aceste fapte ca fiind asociate cultural, menționează Reteaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor (Rețeaua VIF).

Citește articolul integral pe pressHUB


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30