fbpx
 
Opt persoane au fost arestate preventiv după o bătaie cu bâte, furci şi topoare în Bihor

Opt persoane au fost arestate preventiv după o bătaie cu bâte, furci şi topoare în Bihor


Opt persoane implicate într-o încăierare în localitatea Gepiu din judeţul Bihor, în timpul căreia au fost folosite bâte, topoare, furci şi săbii, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Salonta.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, cele opt persoane sunt inculpate pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice (în formă agravată, pe timp de noapte şi prin folosirea de obiecte periculoase) şi încăierare. Cinci dintre cei opt inculpaţi sunt cercetaţi şi pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu în formă agravată (în timpul nopţii şi de persoane înarmate), scrie Agerpres.
Procurorii susţin că, în noaptea de 10.09.2023, pe raza localităţii Gepiu, judeţul Bihor, în loc public, pe fondul unui conflict anterior, cei opt inculpaţi au format două grupuri adverse (cu cinci, respectiv trei persoane), s-au înarmat cu obiecte contondente sau tăietoare/înţepătoare (bâte, topoare, furcă, sabie, pietre, sticle), apoi s-au încăierat între ei, fiind exercitate violenţe fizice reciproce împotriva membrilor taberei adverse.
Bătăuşii au suferit leziuni la nivelul capului, gâtului, spatelui şi membrelor, iar acţiunile lor au provocat o tulburare gravă a ordinii şi liniştii publice.
De menţionat că unul dintre cei implicaţi nu a fost găsit de Poliţie, el primind mandat de arestare în lipsă. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30