fbpx
 
Fostul director DGA, Cătălin Ioniță, avere nejustificată de 1,15 milioane de lei

Fostul director DGA, Cătălin Ioniță, avere nejustificată de 1,15 milioane de lei


Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de circa 1.150.000 lei între averea dobândită şi veniturile realizate împreună cu familia de către fostul director al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Cătălin Alexandru Ioniţă, în perioada exercitării funcţiei publice.

„Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Cătălin Ioniţă împreună cu familia, în perioada exercitării funcţiei publice", se arată într-un comunicat al ANI transmis miercuri.
Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative.
„Cătălin Ioniţă a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare", arată sursa citată.
ANI îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31