fbpx
 
Doi dintre suspecții crimei din Sibiu, prinși în Scoția și Irlanda de Nord

Doi dintre suspecții crimei din Sibiu, prinși în Scoția și Irlanda de Nord


Doi dintre bărbaţii care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu au fost prinşi în Marea Britanie, a anunţat, duminică, Poliţia Română.

„Având în vedere cazul de tâlhărie urmată de moartea victimei, sesizat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este abilitat să comunice următoarele. În urma cooperării poliţieneşti internaţionale, dintre autorităţile române şi cele din Ungaria, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi Republica Irlanda, Poliţia Română a localizat doi bărbaţi, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiţi în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv în Scoţia şi Irlanda de Nord. Cei doi au fost depistaţi de partenerii externi, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română", se arată într-un comunicat al IGPR.
Poliţiştii au informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu privire la localizarea şi depistarea celor doi, care a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi devansarea termenului stabilit iniţial, astfel că pe numele bărbaţilor au fost emise mandate de arestare preventivă şi, respectiv, mandate internaţionale de arestare. "Ulterior, autorităţile române au transmis autorităţilor din Marea Britanie mandatele internaţionale de arestare, în vederea punerii în executare a acestora", a explicat Poliţia Română.
Potrivit unor surse judiciare, Marian Cristian Minae a fost prins în Irlanda de Nord, iar Laurenţiu Ghiţă în Scoţia.
Poliţia Română îl caută pe cel de-al treilea suspect - Cosmin Costinel Zuleam.
Tribunalul Sibiu a emis duminică mandate de arestare preventivă în lipsă pe numele celor trei, acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată.
Cosmin Costinel Zuleam este născut în 1992 şi are domiciliul în localitatea Horezu Poienari, judeţul Dolj, iar Marian Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă sunt născuţi în anul 1988 şi locuiesc în comuna Zaval, judeţul Dolj.
Pe 6 noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat şi banii care erau în casă, potrivit procurorilor. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri, însă acestea nu au fost lovite.
Autorii crimei au reuşit să fugă din ţară, iar un complice al acestora din judeţul Timiş a fost prins şi arestat preventiv.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Martie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31