fbpx
 
Cadavru deshumat în Arad, după trei ani de la moartea unei femei cu diagnostic COVID-19

Cadavru deshumat în Arad, după trei ani de la moartea unei femei cu diagnostic COVID-19


Cadavrul unei femei din Arad decedate în urmă cu trei ani în spital, unde i s-a pus diagnosticul de COVID-19, a fost deshumat de către anchetatori, vineri dimineaţă, în condiţiile în care familia pacientei a depus sesizare penală suspectând că a fost tratată greşit de medici, pentru că nu ar fi fost de fapt infectată cu SARS-CoV-2.

Ileana Sîrbu, profesoară de matematică, avea 75 de ani şi era soţia unui fost politician din Arad - profesorul Pavel Sîrbu, care a fost, între altele, preşedinte al PSD Arad (1997 - 2001), inspector general şcolar timp de cinci ani şi consilier judeţean (1996 - 2004).
Femeia a murit în spital în 16 decembrie 2020. La vremea respectivă, din cauza protocoalelor stricte din pandemie, familia nu a putut să-i facă o înmormântare conform obiceiurilor. Familia s-a plâns că nici nu a ştiut pe cine a înmormântat, cadavrul fiind sigilat în permanenţă.
În martie 2021, familia a depus plângere penală împotriva medicilor, considerând că Ileana Sîrbu a primit un complex de medicamente pentru COVID-19, în condiţiile în care nu ar fi fost infectată cu SARS-CoV-2.
„Am simţit o durere cumplită să nu pot să îmi înmormântez soţia cum e obiceiul, să nici nu ştiu dacă a fost ea în acel sac negru sigilat. Totul în condiţiile în care nu credem că a avut COVID. Nimeni din familie nu a avut infecţia, nici eu, care dormeam cu ea în pat. De fapt, soţia mea a fost internată pentru o altă afecţiune, una uşoară. Din momentul în care a ajuns la spital, nu ne-au permis să luăm legătura nici măcar telefonic. La un moment dat, medicii ne-au spus că starea ei s-a agravat pentru că are COVID-19. A decedat intubată, deşi am aflat ulterior chiar de la personalul medical, avea saturaţia de oxigen de aproximativ 95 la sută şi nu se impunea această procedură", a declarat vineri, pentru Agerpres, soţul acesteia, Pavel Sîrbu.
Familia a cerut o anchetă la scurt timp după deces şi a insistat pentru deshumare încă de la începutul anului 2021, însă atunci procurorii au respins cererea. După aproape trei ani, procurorii au decis că se impune deshumarea pentru clarificarea cauzelor decesului.
„Doi procurori au respins deshumarea, abia al treilea a fost de acord şi abia după trei ani. Sperăm să se facă lumină în acest caz, să se dovedească faptul că soţia mea a fost ucisă de un tratament aplicat pentru o boală pe care nu o avea", spune Pavel Sîrbu.
În pofida diagnosticului pus de medici în 2020, expertiza medico-legală efectuată ulterior nu a putut stabili dacă pacienta a avut sau nu COVID-19, astfel că experţii au considerat că se impune deshumarea în vederea prelevării de probe biologice.
La Cimitirul Pomenirea din Arad au fost prezenţi familia, procurorul de caz, poliţişti şi reprezentanţi ai Institutului de Medicină Legală Timişoara.
După procedura de exhumare şi prelevarea de probe biologice, familia a putut avea parte de o înmormântare conform obiceiurilor.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au declarat că deshumarea a avut loc pentru cercetări într-un dosar de ucidere din culpă şi fals material în înscrisuri oficiale. Procurorii au refuzat să ofere alte informaţii în acest stadiu al anchetei.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29