fbpx
 
Bihon Bihon

Descinderi DNA și DGA la Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculări Auto Bihor


Procurori de la DNA Oradea, cu sprijinul ofiţerilor DGA, au efectuat, joi, descinderi cu percheziţii, ridicări de documente şi imagini la sediul Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculări Bihor, activităţile vizând existenţa unor suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni în legătură cu serviciul anumitor funcţionari, a informat Cancelaria Prefectului Bihor.

„Din momentul în care mi s-a solicitat suportul şi mi-au fost semnalate inadvertenţe în activitatea serviciului, am asigurat tot sprijinul pentru ca ancheta să se poată desfăşura eficient, iar cei responsabili să fie sancţionaţi conform legii. Apreciez eforturile celor de la Direcţia Generală Anticorupţie pentru a identifica neregulile din cadrul acestui serviciu. Prioritatea mea în acest moment este să asigurăm funcţionalitatea serviciului în cât mai bune condiţii posibil. Cetăţenii trebuie deserviţi în continuare şi atenţia mea se îndreaptă spre a rezolva prompt această situaţie", a declarat, potrivit comunicatului, prefectul Dumitru Ţiplea.
Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculări Bihor este o structură a Ministerului de Afaceri Interne, dublu subordonat. Direcţia Generală Permise şi Înmatriculări organizează şi controlează metodologic activitatea, elaborează normele şi procedurile de lucru, gestionează activitatea de pregătire a resurselor umane şi răspunde de punerea în aplicare a reglementărilor legale în domeniul permiselor şi înmatriculărilor, se precizează în comunicat.
Conform sursei citate, Instituţia Prefectului organizează activitatea curentă, asigurând elementele de logistică, precum spaţiul de funcţionare, dotările şi programul de lucru
.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31