fbpx
 
Facebook / Sindicatul Europol Facebook / Sindicatul Europol

Călăuza afgană care a rănit doi polițiști de frontieră din Timiș, arestată pentru 30 de zile


Bărbatul din Afganistan, în vârstă de 22 de ani, care a rănit, în noaptea de 1 mai, doi poliţişti de frontieră, a fost, joi, arestat pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru ultraj şi trafic de migranţi, a informat ITPF Timişoara.

Judecătorul de Drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timişoara a mai emis mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele altor doi cetăţeni afgani, în vârstă de 22 şi respectiv 26 de ani, cercetaţi pentru trafic de migranţi, iar un cetăţean român, care i-ar fi transportat pe aceştia în noaptea incidentului, a fost plasat sub control judiciar.
Conform sursei citate, în cadrul anchetei s-a stabilit că cetăţeanul român, şofer de taxi, ar fi transportat, din municipiul Timişoara, migranţii şi pe cele trei călăuze afgane, până în zona parcării de pe autostrada A1, Timişoara - Arad. Totodată, miercuri dimineaţa, în jurul orei 5,00, acelaşi şofer ar fi preluat două dintre călăuze şi le-ar fi transportat în municipiul Timişoara.
Şoferul de taxi, în vârstă de 43 de ani, este, de asemenea, cercetat pentru trafic de migranţi.
Doi poliţişti de frontieră din Timiş au fost răniţi în noaptea de marţi spre miercuri, în timp ce executau o acţiune de prindere în flagrant a unor călăuze şi a unui grup de migranţi, în zona parcării de pe autostrada A1, Timişoara - Arad.
Conform unui comunicat remis, miercuri, de ITPF Timişoara, în timp ce migranţii urmau să fie îmbarcaţi într-un automarfar care staţiona în parcare, una dintre cele trei persoane suspecte de călăuzire a scos un obiect tăietor, cu care a rănit doi dintre poliţiştii de frontieră care participau la acţiune.
Imediat a fost apelat numărul unic de urgenţă 112 şi s-a solicitat un echipaj medical care i-a transportat pe cei doi poliţişti de frontieră la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Pius Brînzeu", din Timişoara, pentru a le fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Starea lor este stabilă, fiind în afara oricărui pericol.
„Persoane implicate în activitatea de migraţie ilegală au încercat să fugă, însă poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea acestora. Poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, cu respectarea prevederilor legale, fiind trase 13 focuri de armă'', a arătat sursa citată. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31