fbpx
 
USR dă în judecată RA-APPS, acuzând instituţia că a refuzat să informeze dacă șeful DNA a primit casă de protocol

USR dă în judecată RA-APPS, acuzând instituţia că a refuzat să informeze dacă șeful DNA a primit casă de protocol


Departamentul de Politici Publice al USR dă în judecată Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), acuzând instituţia că a refuzat să informeze dacă procurorul-şef al DNA, Marius Voineag, locuieşte sau nu în casă de la stat.

Conform unui comunicat USR transmis marţi, demersul în instanţă vine după ce, la mijlocul lunii martie, Departamentul de Politici Publice a cerut RA-APPS să comunice mai multe informaţii cu caracter public: dacă Marius Voineag beneficiază de un imobil cu destinaţia de locuinţă din fondul locativ administrat de RA-APPS; temeiul legal în baza căruia i-a fost atribuit un astfel de imobil; data de la care i-a fost atribuit imobilul; suprafaţa imobilului şi cuantumul chiriei lunare.
RA-APPS a transmis doar un număr de înregistrare a cererii, menţionează sursa citată.
„USR a depus, la Tribunalul Bucureşti, o plângere prin care să oblige RA-APPS să facă publice beneficiile de la această instituţie ale procurorului-şef al DNA. De ce acest demers? Pentru că Marius Voineag are o adevărată sagă imobliară, parţial vizibilă din declaraţiile sale de avere. Omul are o fixaţie cu casele din Voluntari, oraş lipit de Bucureşti. Voineag a cumpărat cinci case şi a vândut patru. Toate în Voluntari. Apoi, s-a mutat la RA-APPS. Am decis să dăm în judecată RA-APPS pentru că refuză să ne spună dacă Marius Voineag stă în casă de la ei. Am informaţia că, cel puţin de anul trecut, Voineag s-a mutat într-o locuinţă de la RA-APPS, cu chirie de la stat", declară coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, Cristian Ghinea.
USR invocă informaţii din declaraţia de avere a lui Marius Voineag, potrivit cărora acesta a cumpărat în 2015 un apartament de 113 mp, prin credit ipotecar pe 35 de ani, în valoare de 120.000 de euro. După trei ani, a vândut imobilul, cu aproximativ 170.000 de euro şi, totodată, a dat un avans de circa 40.000 de euro pentru o casă în Voluntari. În 2019, Voineag a achitat creditul ipotecar luat pentru apartamentul din 2015 şi a cumpărat şi imobilul pentru care a dat avansul în 2018, se menţionează în comunicat.
„După nici două luni, în septembrie 2019, îl şi vinde cu 135.000 de euro, pentru ca anul următor, printr-un alt credit ipotecar luat de la CEC, în valoare de 625.000 lei, să cumpere altă casă în Voluntari, de 145 mp şi teren de 232 mp. Doi ani mai târziu, în 2022, Voineag mai ia 100.000 de lei de la CEC şi mai cumpără un apartament de 76 mp, tot în Voluntari (nu este menţionat preţul de achiziţie). Şi, tot în 2022, vinde casa cumpărată în 2020 şi, potrivit antecontractului de vânzare din declaraţia de avere, primeşte 500.000 lei (nu se ştie dacă e toată suma sau doar un avans). În urma acestui ameţitor şir de tranzacţii imobiliare, Marius Voineag rămâne cu apartamentul de 76 mp în Voluntari şi cu un profit neprecizat după precedentele tranzacţii imobiliare", se menţionează în comunicat.
Ghinea consideră că nu este în interesul public ca un procuror care „face afaceri imobiliare" să beneficieze de locuinţă de protocol.
„Ce nu înţeleg este cum un procuror care face afaceri imobiliare în Voluntari se mută apoi la RA-APPS. Care e interesul public, al nostru, ca Marius Voineag, care are două imobile în Voluntari (o casă şi un apartament) să vândă casa şi să se mute la RA-APPS? Zeci de mii de oameni stau în Voluntari şi lucrează în Bucureşti. De ce procurorul-şef DNA trebuie să stea musai în casă de protocol? Pare un caz paradigmatic pentru ce devine justiţia şi anticorupţia în putinismul lui Klaus şi Marcel: există legea, dar morala şi dreptatea nu mai sunt acolo", a susţinut Ghinea.
USR reaminteşte că, în luna februarie, deputatul Emanuel Ungureanu a depus o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate prin care a cerut instituţiei să clarifice semnele de întrebare ridicate de declaraţiile de avere ale procurorului-şef al DNA. Era vizată în special „suma de 500.000 de lei pe care Marius Voineag susţinea că a primit-o la o petrecere de botez". Până în acest moment, ANI nu a comunicat nimic pe această speţă, precizează sursa citată. 

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31