fbpx
 
PRESShub / Sentința prin care a fost condamnat Dan Voiculescu, suspendată de instanță. Mogulul ar putea scăpa și de plata prejudiciului

PRESShub / Sentința prin care a fost condamnat Dan Voiculescu, suspendată de instanță. Mogulul ar putea scăpa și de plata prejudiciului


Sentința prin care a fost condamnat Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare este mai aproape de a fi revizuită, după ce Tribunalul București a decis suspendarea acesteia.

În 2014, mogulul a fost condamnat definitiv, alături de alte persoane, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.

Judecătoarea Camelia Bogdan a decis atunci că există și un prejudiciu de aproximativ 60 de milioane de euro, sumă din care statul român a reușit să recupereze aproximativ 18 milioane de euro în 10 ani.

Dacă instanța decide revizuirea sentinței, Dan Voiculescu scapă și de condamnare, și de plata prejudiciului.

Hotărârea a fost luată de judecătorul Sterică Toma de la Tribunalul București. Decizia lui Toma coincide cu reorganizarea ANAF anunțată de ministrul de Finanțe Marcel Boloș. Astfel, potrivit unor surse din instituție, în urmă cu două zile, a fost „reorganizată” direcția din ANAF care se ocupa cu recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni.

Direcția generală care se numea Executări silite cazuri speciale a rămas fără atribuții și a rămas doar cu rol metodologic.

Citește articolul integral pe PRESShub


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31