Conform unui comunicat de presă al DIICOT Galaţi transmis vineri, acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de introducere în ţară, fără drept, de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că acesta a introdus în ţară, fără drept, prin intermediul unei firme de curierat, cantitatea de aproximativ 10 kilograme canabis, împărţită în două colete, fiind prins în flagrant imediat ce a ridicat drogul de risc destinat comercializării", precizează anchetatorii.
La percheziţii, procurorii DIICOT au găsit diferite cantităţi de canabis, grindere, obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă.
Vineri, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi. Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Galaţi. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Sursa: Agerpres