fbpx
 
Doi dintre bărbaţii care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu au fost prinşi în Marea Britanie, a anunţat, duminică, Poliţia Română.

Fosta şefă a guvernului scoţian Nicola Sturgeon a fost arestată în cadrul unei anchete cu privire la finanţele formaţiunii sale politice, Partidul Naţional Scoţian (SNP), relatează AFP, Reuters şi dpa.

Caz șocant în Scoția. Un tată și fiul său au fost găsiți morți în casă. Anchetatorii cred că bărbatul și-ar fi omorât copilul, iar apoi s-ar fi sinucis. Vecinii spun că au auzit țipete de la ultimul etaj.

O prostituată din Scoția ademenea bărbați, după care îi șantaja în schimbul unor sume de bani. Femeia îi amenința pe clienții căsătoriți că va dezvălui aventura pe care ei au avut-o.

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, urmărit internaţional pe baza unui mandat european de arestare, a fost prins de poliţiştii vasluieni în urma unor activităţi operative, pe raza comunei Tanacu.

Peste 200 de notificări au fost primite de la persoane care au raportat prezenţa unei „mingi de foc” misterioase care a traversat cerul în timpul nopţii deasupra Scoţiei şi Irlandei de Nord, relatează joi BBC și The Irish Times, potrivit Agerpres.

Regina Elisabeta a II-a, cel mai faimos monarh din lume, a murit joi, la vârsta de 96 de ani, în Castelul Balmoral din Scoţia, alături de familia sa şi de fiul său, prinţul Charles, care i-a succedat automat.

Părinţii proprietarului unui garaj din Scoţia au fost surprinşi să afle că fiul lor nu i-a mai aşteptat la aeroport la revenirea din vacanţă pentru că a plecat să lupte în Ucraina, relatează dpa.


Meciul test World Rugby dintre naţionala de rugby a României şi reprezentativa Scoţiei, programat pe data de 10 iulie, la Bucureşti, nu va mai avea loc din cauza numeroaselor cazuri de jucători scoțieni testați pozitiv cu Covid, a anunţat Federaţia Română de Rugby pe site-ul său oficial.

Un fost boxer și actual candidat la alegerile pentru parlamentul Scoției a fost pus în situația de a-și cere scuze pentru insultarea românilor printr-un mesaj postat pe Twitter în urmă cu un an.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30