fbpx
 
Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţa, la o fabrică de cherestea din satul Sub Cetate, comuna Zetea, pentru stingerea focului intervenind pompieri militari şi civili, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Un incendiu la un bancomat din localitatea Șiria, județul Arad, a fost semnalat vineri dimineață, anunță IPJ Arad. Conform G4Media, bancomatul a fost aruncat în aer.

Un incendiu a izbucnit joi, la un mijloc de transport în comun, aflat în mers, în Oradea.

Unicul supraviețuitor al unui incendiu de proporții - în care și-au pierdut viața șase membri ai aceleiași familii din Turda - a murit la doi ani de la tragedie. Avea 18 ani.

Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate miercuri după-amiază din Centrul Comercial Felicia din Iaşi, după ce izolaţia de pe acoperişul clădirii a luat foc din cauza căldurii.

O navă de marfă aflată în primejdie în Golful Aden, după ce a fost lovită de rachetele trase din Yemen de rebelii houthi, a fost abandonată de echipajul său care nu a reuşit să stingă incendiul provocat de atac, a anunţat sâmbătă armata americană, notează AFP.

S-a declanșat panica în fața Gării de nord din București, după ce un taximetru parcat a fost mistuit în totalitate.

Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere prin incendiere în cazul angajatei de la Parchetul Vaslui despre care se crede că ar fi incendiat nişte documente, după care ar fi încercat să se sinucidă.

Un incendiu a fost înregistrat, luni, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse.

Pagina 1 din 56

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31