fbpx
 
Anca Roxana Cobzaru (32 de ani), o femeie de afaceri din Aroneanu, a fost trimisă în judecată, ieri, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Conform rechizitoriului, alături de fratele ei, ea este implicată în mituirea unui pădurar pentru ca acesta să se facă că nu vede că taie copaci dintr-o pădure din Holboca. Luna trecută, Cobzaru a fost votată de organizația PNL Aroneanu pentru a ocupa locul 1 pe lista de candidați a acestei formațiuni politice la Consiliul Local din comuna de lângă Iași.

Un pădurar din Suceava a întâlnit nu mai puțin de patru urși - o mamă și cei trei pui ai ei, pe care i-a filmat de la o distanță sigură. Imaginile publicate de Romsilva au devenit virale.

Un pădurar este acuzat că ar fi primit în repetate rânduri sume de bani cuprinse între 500 lei şi 1.000 lei pentru mai multe runde de tăiere fără drept de arbori nemarcaţi şi sustragere de masă lemnoasă din fondul forestier al Ocolului Silvic Iaşi - Cantonul 18 Ruseni.

E sezonul în care sătenii își cumpără lemne pentru iarnă, dar un pădurar din Mureș s-a gândit să facă bani dintr-un furt.

Au fost ample percheziții în zona de munte a județului Buzău, la persoane bănuite de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, furt de arbori și fals informatic. Trei bărbați au fost reținuți polițiști, printre ei fiind un pădurar din Lopătari și fiul său.

Un pădurar din Păuneşti, găsit inconştient în extravilanul localităţii, a ajuns la spital, marţi, după ce ar fi fost bătut de ciobanii de la o stână din localitate, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Procurorii DNA Oradea au reținut un pădurar și un angajat al Gărzii Forestiere pentru luare și dare de mită, potrivit unui comunicat.

Un pădurar din Olt a fost obligat în instanţă să plătească peste 100.000 lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos furat din pădurea pe care trebuia să o păzească.

Un pădurar din Alba a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi determinat un muncitor silvic să taie, din fondul forestier naţional, arbori nemarcaţi, iar ulterior ar fi valorificat la diverse persoane cei peste 30 de metri cubi de material lemnos rezultat, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Hoţii de lemne care au snopit în bătaie un pădurar din comuna dâmboviţeană Bilciureşti, în urmă cu trei zile, pentru că nu îi lăsa să fure nestingheriţi, nu sunt la prima faptă de acest gen. În urmă cu doi ani, primarul din comuna Butimanu, Gabriel Dragnea, a fost şi el la un pas să fie bătut, scrie „Adevărul”.

Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31