fbpx
 
Anchete la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, după sesizarea unei asistente privind moartea suspectă a 20 de pacienți

Anchete la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, după sesizarea unei asistente privind moartea suspectă a 20 de pacienți


Sunt anchete la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală după ce o asistentă a sesizat Parchetul cu privire la moartea suspectă a 20 de pacienți internați în secția de terapie intensivă.

Femeia a fost audiată joi de procurori. În paralel, ministrul Sănătății a anunțat că trimite corpul de control în unitatea sanitară.

„Ancheta va consta, în principal, în verificarea graficelor de lucru, a foilor pacienților implicați, a cauzelor de deces, a tratamentului, detaliile interioare, ancheta noastră internă. Am sesizat Colegiul Medicilor, am vorbit cu domnul ministru al Sănătății care trimite mâine corpul de control și am constituit comisia internă de anchetă medicală”, a declarat dr. Bogdan Socea, managerul spitalului.

„V-o spun ca un profesionist de 27 de ani în acest spital că acuzațiile sunt nefondate și îmi asum aceste vorbe. Aceste aberații în care afirmi că un medic își permite să dea un ordin verbal să se scadă doza de noradrenalină nu poate să o facă decât un neprofesionist. Iar individa care a făcut această reclamație, eu îmi permit să spun asta fiind lider de sindicat, este clar că este o non-profesionistă și nu are ce să caute într-o instituție de sănătate publică”, a transmis Toni Popescu, lider de sindicat Sf. Pantelimon.

Totul a pornit după ce directoarea de îngrijiri a Spitalului Sf. Pantelimon a lăsat la secretariatul managerului o sesizare în care spunea că miercuri a sunat-o una dintre asistentele din secția de terapie intensivă și susținea faptul că în perioada 4-7 aprilie mai mulți medici de la ATI ar fi scăzut în mod intenționat doza dintr-o substanță administrată pacienților. Acest lucru ar fi dus la decesul oamenilor. Ar fi vorba despre 20 de persoane, conform acesteia.

Noradrenalina, medicamentul la care face referire sesizarea, este un medicament care se administrează pentru a crește și a menține tensiunea arterială.

Conducerea spitalului a format imediat o anchetă din mai mulți medici, din mai multe secții. Aceștia au verificat stocurile de medicamente și au spus că nu au constatat să fi fost vreo problemă cu noradrenalina în acea perioadă.

Vor ancheta în continuare situația, vor sta de vorbă cu medicii, dar și cu asistentele din secția ATI.

Pe de altă parte, persoana care a făcut sesizarea a fost audiată joi și cel mai probabil va fi deschis un dosar de cercetare penală în acest sens.

Managerul spitalului spune că până acum nu a fost informat în legătură cu existența unui astfel de dosar.

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a spus că va trimite corpul de control vineri.

Sesizarea a venit din partea unui angajat al spitalului și nu din partea pacienților sau a rudelor.

 

Sursa: Știrile PRO TV

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31