fbpx
 

Items filtered by date: Marti, 07 Mai 2024

Omul de afaceri Ionel Onofraș, convertit în fotograf profesionist, este trimis în judecată pentru o faptă de viol și două agresiuni sexuale

Rechizitoriul indică premeditare și cinism: victimele au fost trei minore care veniseră la atelierul său pentru ședințe foto

Cauza se află pe rolul primei instanțe. Nu este prima dată când Onofraș este anchetat: a mai stat în pușcărie pentru infracțiuni economice

În ciuda gravității faptelor sale și a recidivei, Onofraș beneficiază de îngăduință din partea judecătorilor ieșeni

Constrâns să nu părăsească limitele județului printr-o măsură preventivă, el a cerut judecătorilor să revoce decizia pentru a merge, de patru ori, în Maramureș „la un proiect fotografic dedicat bisericii”

Una dintre perioade a fost cea a Paștelui. O alta, aprobată în decembrie 2023, s-a nimerit taman în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Complicele decisiv în această manevră rușinoasă a fost Biserica, un preot depunând la dosar invitația pentru ca Onofraș să meargă de patru ori în Maramureș

„Doamne miluiește, m-ați șocat cu asta, n-am știut nimic. El nu a fost cinstit că nu mi-a spus de ce este acuzat”, a fost reacția preotului a cărui invitație a fost elementul-cheie pentru ca judecătorul să-i aprobe lui Onofraș călătoria

REPORTER a dezvăluit, în 2023, că dosarul lui Onofraș dispăruse în mod dubios de pe portalul Judecătoriei Iași. A reapărut după articolul REPORTER așa că, astfel, am putut afla de aceste vacanțe

Cazul Onofraș: încă o dovadă că, în ultimii ani, Statul Român favorizează inculpații, în timp ce victimele își plâng în pumni


Publicat in Anchete
Poliţiştii de frontieră din Foltești, în cooperare cu structurile poliției de frontieră din Republica Moldova, au identificat şi reținut pe direcţia localităţii Ijdileni, o persoană de sex masculin, care intenţiona să intre ilegal în România, traversând înot râul Prut.

Publicat in Social
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs marţi după-amiaza, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Publicat in Social
Momente dramatice într-o familie din Botoșani. Un copil de trei ani și fratele lui mai mic au suferit arsuri foarte grave, din cauza unei oale cu borș fierbinte, pusă pe jos, fără capac.  

Publicat in Sanatate
Portul Constanța se află în primele 20 de porturi europene ca volum de mărfuri manipulate, dar activitatea sa este „afectată semnificativ de acțiunea/inacțiunea instituțiilor statului”, se arată într-un raport al Curții de Conturi.

Publicat in Companii
Un individ din Olt a fost reținut după ce a intrat în casă peste o femeie de 40 de ani, bolnavă, și, sub amenințări a violat-o și i-a luat toți banii, 1.350 de lei.

Publicat in Justitie
Un bărbat băut a aruncat cu mai multe pietre într-un tramvai care circula pe traseul 8. Scena a fost suprinsă de o cameră de supraveghere.

Publicat in Social
Polițiștii de la Omoruri din Capitală caută în apele Dâmboviței, în zona podului Ciurel din sectorul 6, trupul unui bebeluș.

Publicat in Social
Partidul Câinelui cu Două Cozi (MKKP), o formațiune înființată în 2006 ca o satiră la adresa puterii, a devenit una dintre figurile reprezentative ale opoziției din Ungaria și ar urma să intre în Parlamentul European.

Publicat in Panorama
Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a oferit un interviu bloggerului rus Iurii Dudi, unul dintre cei mai cunoscuţi în Federaţia Rusă, în care a abordat atât subiecte politice şi geopolitice, cât şi personale.

Publicat in Moldova
Pagina 1 din 3