fbpx
 
O fetiţă de patru ani din oraşul Flămânzi din judeţul Botoşani a murit, miercuri, după ce o uşă din lemn, care era sprijinită de un copac, a căzut peste ea, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Daniela Gheorghiescu.

 

Copilul se afla în curtea casei părinţilor săi, iar la un moment dat a atins uşa rezemată de copac. În cădere, aceasta l-a lovit în zona capului, provocându-i traumatisme puternice.

 

Părinţii au auzit zgomotul, iar când au ieşit din casă au văzut-o pe fetiţă căzută la pământ. Au dus-o imediat la dispensarul din localitate, iar ulterior o ambulanţă a transportat-o la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, copilul decedând la scurt timp.

 

Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz pentru ucidere din culpă.

 

„Facem cercetări. Actele procedurale s-au întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a afirmat Daniela Gheorghiescu.

 

(Sursa: radioiasi.ro)


O tânără de 20 de ani, din localitatea vasluiană Crasna, a fost găsită spânzurată, sâmbătă seară, în curtea locuinţei sale.

 

Femeia a fost găsită la scurt timp după ce s-a întors de la muncă împreună cu soţul său.

 

Polițiștii iau ca primă variantă sinuciderea și au deschis o anchetă pentru a stabili motivele care au dus-o la acest gest extrem și felul cum și-a pus capăt zilelor.

 

(Sursa: libertatea.ro)


Pagina 11 din 11

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31