fbpx
 
Foto: ISU Iasi Foto: ISU Iasi

Accident mortal pe un drum comunal din Iași: șoferul a ieșit de pe carosabil și s-a oprit într-un pom


Un accident grav s-a produs marţi dimineaţă, 24 mai, pe raza comunei Cotnari, în judeţul Iaşi. Şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe carosabil, oprindu-se într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, două persoane, în vârstă de 71 şi 67 de ani au fost rănite, iar cea de a treia şi-a pierdut viaţa la 53 de ani.

„Poliţiştii Poliţiei Oraşului Hîrlău au fost sesizaţi despre un accident rutier soldat cu victime omeneşti ce a avut loc pe DC 144, în afara localităţii Cotnari. Din cercetările efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că un bărbat în timp ce ar fi condus un auto pe drumul public, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu un copac.

În urma accidentului a rezultat decesul unei pasagere din auto, precum şi rănirea unei alte pasagere şi a şoferului. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, au transmis reprezentanţii IPJ Iaşi. 

Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30