fbpx
Print this page
IPJ Gorj IPJ Gorj

Bărbat aflat pe un ATV, filmat când abandonează trei pui de câine. Poliția cere ajutorul cetățenilor pentru identificarea acestuia


Un bărbat aflat pe un ATV a fost filmat în timp ce abandonează trei pui de câine în fața unui imobil din municipiul Târgu Jiu.

Polițiștii fac un apel la cetățeni pentru a ajuta la identificarea autorului: „Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată cu privire la faptul că în dreptul unui imobil situat pe strada Jiului, din municipiul Târgu Jiu au fost găsiți trei pui de câine, de rasă comună, a căror vârstă este de aproximativ 3-4 zile.

În urma vizualizării unor camere de supraveghere amplasate în zonă, în imagini se observă un bărbat care se deplasează cu un ATV până în dreptul imobilului respectiv, iar acolo îi abandonează pe cei trei cățeluși.

Facem apel la cetățeni să ne sprijine în identificarea bărbatului care i-a abandonat pe cei trei pui de câine, pentru a putea fi tras la răspundere penală, în conformitate cu prevederile Legii 204/2005 privind protecția animalelor“.

Bărbatul riscă să se aleagă cu dosar penal.

„Reamintim cetățenilor că alungarea/abandonarea animalelor a căror existență depinde de îngrijirea omului constituie infracțiune și este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală și confiscarea câinilor“, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție a Județului Gorj.

În municipiul Târgu Jiu sunt foarte mulți câini fără stăpân pe străzile orașului. Două padocuri funcționează în Târgu Jiu. Unul se află în administrarea Primăriei Târgu Jiu, unde sunt cazați aproximativ 600 de maidanezi, iar un alt adăpost este administrat de către Asociația de protecție a animalelor „Pro Animals“, în care se află în jur de 1.500 de câini. Recent, Primăria Târgu Jiu a semnat un contract pentru gestionarea câinilor fără stăpân cu o organizație din județul Hunedoara, deși iubitorii de animale din județul Gorj susțin că se va trece la eutanasii în masă. 

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare