fbpx
 
Una dintre cele mai frumoase povești din arta românească: Ion Țuculescu și Eugenia Iftodi

Una dintre cele mai frumoase povești din arta românească: Ion Țuculescu și Eugenia Iftodi


Două nume mari ale artei românești, Eugenia Iftodi și Ion Țuculescu, au format o pereche dinamică de creație, fiind cuplul de artiști ce inspiră, în luna noiembrie, publicul bucureștean, să descopere tainele artei și colecționismului.

Licitația unei Colecții Bucureștene oferă publicului, în premieră, o selecție din atelierul Eugenia Iftodi, dar și câteva obiecte personale de artă populară, colecționate de artistă. De Ion Țuculescu o leagă sentimente profunde, care transced granițele unei simple prietenii și care converg către o uniune indisolubilă a celor doi în viață și în artă. Considerată „singurul elev al lui Țuculescu”, Eugenia Iftodi este recunoscută drept un artist de succes, cu expoziții personale și colective, atât în țară, cât și în afara granițelor.

Iftodi este prezentă în licitația de joi, 16 noiembrie, cu lucrări ce surprind, viu și colorat, viața satului românesc, cu obiceiurile și personajele sale simbol. În călătoriile întreprinse, artista a imortalizat plaiuri însorite, interioare tradiționale, animalele câmpului și munca satului, târguri și tânguiri, portrete duioase și costume populare, fiecare stând dovadă pentru un moment prins, pentru veșnicie, pe pânză sau hârtie. Una dintre lucrările din licitație reprezintă chiar intimitatea casei familiale, într-o acuarelă de decor interior intitulată ,,La bunica acasă”. Aceasta are prețul de pornire în licitație de doar 150 euro.

Ion Țuculescu este cel ce i-a ghidat parcursul în desăvârșirea și stăpânirea tainelor picturii în ulei. Drept unul dintre cei mai bine cotați artiști români, cu opere adjudecate la zeci și sute de mii de euro, lui Țuculescu i se conferă, prin intermediul acestei licitații, o vie personalitate – nu doar cea de artist, dar și cea de ghid și sursă de inspirație. Cel mai recent licitat tablou al maestrului Țuculescu este un portret al fiicei sale, realizat în anii 1950. Lucrarea a fost adjudecată la suma de € 28.000, depășind estimarea inițială a casei, de € 12.000 - 18.000. 

Apariții neașteptate în licitație: „Doamna în negru”, „Rochia verde” și „Lectură

În cadrul selecției de atelier Iftodi, este scoasă la licitație o serie impresionantă de portrete realizate de artistă, reinterpretări personale pentru celebrele figuri cubiste ale muzelor lui Picasso. Corpurile protagonistelor sunt descrise, la fel ca în marea operă a lui Picasso, din mai multe unghiuri, fiind utilizate tehnicile specifice cubismului, curentul pentru care Picasso a devenit cunoscut la nivel mondial.

Colecționismul la Iftodi

Fenomenul colecționismului este des întâlnit în viețile marilor artiști, aceștia fiind cei ce, cu ochiul abil al cunoașterii estetice depline, reușesc să construiască adevărate colecții de artă. Este și cazul artistei Eugenia Iftodi care colecționează obiecte de artă populară (precum a făcut-o și mentorul acesteia – Țuculescu), prezente în licitația de săptămâna viitoare. Publicul are șansa întâlnirii, pentru prima dată, cu viziunea integrată a artistului-colecționar, iar selecția reprezintă o mică incursiune, însă sinceră și directă, în viața și personalitatea artistei de prim rang, ce a fost, mai întâi de toate o exploratoare a vieții satului și a plaiurilor românești, în toate regiunile țării. Sunt scoase la licitație icoane pe glajă manufacturate de zugravi din Făgăraș, covoare oltenești de lână și vase din ceramică – o dovadă a dragostei artistei față de plaiurile natale. Una dintre icoanele ce pot fi licitate este cea a Sfințiilor Arhangheli Mihail și Gavril, ce a fost realizată la sfârşitul secolului XIX, de zugravul Ana Deji.

Toate loturile licitației sunt disponibile pentru a fi consultate online. De notat este faptul că cel mai mic preț de pornire este de doar 50 de euro, dând astfel șansa colecționarilor și iubitorilor de artă și istorie să investească inteligent în realizarea propriei colecții. Totodată, expoziția poate fi vizitată fizic la Palatul Cesianu-Racoviță, în regim gratuit și fără programare prealabilă, până la data de 16 noiembrie.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30