fbpx
 
Tragedie în Vâlcea: Doi adulţi şi un copil, găsiţi morţi în localitatea Vaideeni. S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

Tragedie în Vâlcea: Doi adulţi şi un copil, găsiţi morţi în localitatea Vaideeni. S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon


Doi adulţi şi un copil au fost găsiţi morţi, luni seară, în localitatea Vaideeni din judeţul Vâlcea, ei fiind, cel mai probabil, intoxicaţi cu monoxid de carbon.  

La data de 25 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Horezu au fost sesizați despre faptul că, 3 persoane au fost găsite în stare de inconștiență într-o locuință din localitatea Vaideeni.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au identificat trei persoane decedate, stabilind că este vorba de un bărbat de 32 de ani, o femeie de 26 de ani și un minor de 7 ani, toți din localitatea Vaideeni, posibil intoxicate cu gaz.

La fața locului s-a deplasat şi un echipaj medical din cadrul S.A.J. Vâlcea, care din păcate, a constatat decesul celor 3 persoane.

Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”, conform unui comunicat transmis de ISU Vâlcea.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: