fbpx
 
REPORTER DE IAȘI vă urează un An Nou fericit, cu sănătate și PACE. La Mulți Ani!

REPORTER DE IAȘI vă urează un An Nou fericit, cu sănătate și PACE. La Mulți Ani!


Anul Nou este sărbătorit prin obiceiuri diverse şi inedite de diferitele popoare, însă peste tot se manifestă credinţa unui nou început şi speranţa unui viitor mai bun, prin aruncarea lucrurilor vechi din casă, aprinderea de artificii sau exprimarea unor dorinţe. De Anul Nou, românii fac urări pentru a avea noroc, bani şi a fi sănătoşi în următorul an, mergând din casă în casă, respectând datinile străbune. Sorcova, Pluguşorul, Capra sau umblatul cu Ursul sunt doar câteva dintre cele mai frumoase obiceiuri de Anul Nou, păstrate din moşi-strămoşi în România.

Trecerea într-un nou an este însoţită, în ţara noastră, de anumite ceremoniale care cuprind obiceiuri, tradiţii ori datini din vechime, cu precădere în zonele rurale.

Revelionul „nu este altceva decât un ceremonial funerar al antichităţii geto-dace ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii, Anul, şi a timpului calendaristic cu care se confundă, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie", scria prof. univ. dr. Ion Ghinoiu - secretar ştiinţific al Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu" al Academiei Române, coordonator al Atlasului Etnografic Român, personalitate marcantă a etnologiei româneşti contemporane - în volumul „Sărbători şi obiceiuri româneşti" (apărut la Editura ELION, în 2003).

El adăuga că „timpul obiectiv, care curge spre infinit, liniar şi fără întoarcere, este oprit, după 365 de zile, şi întors, precum ceasornicul, de la început".

„Întoarcerea simbolică a timpului în noaptea de Revelion a fost asimilată cu moartea divinităţii adorate, iar reluarea numărului zilelor cu naşterea acesteia. Împreună cu divinitatea, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 (366 în anii bisecţi - n.r.) de zile", adăuga profesorul Ion Ghinoiu în cartea amintită.

Calendarul popular precizează că Sfinţii sunt mai tineri sau mai bătrâni, reprezentând metamorfozele Anului - Sfântul Vasile (Sânvăsâi), celebrat în prima zi a Anului (1 ianuarie), este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubeşte şi petrece; Sfântul Gheorghe (Sângiorzul - 23 aprilie) este un tânăr călare pe cal; Sfântul Ilie (Sântilie - 20 iulie) şi Sfântul Dumitru (Sâmedru - 26 octombrie) sunt bărbaţi maturi. Ei sunt urmaţi de sfinţii moşi: Sfântul Andrei (Moş Andrei - 30 noiembrie), Sfântul Nicolae (Moş Nicolae - 6 decembrie), Moş Ajun (24 decembrie) şi Moş Crăciun (25 decembrie), conform volumului '„Cartea de Crăciun'' (Sorin Lavric, Editura Humanitas, 1997).

Dintre tradiţiile de Anul Nou nu lipsesc cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belşug şi bucurie, primesc de la gazdele colindate colaci, vin, sau bani.

Obiceiuri şi superstiţii de Anul Nou la români

Simboluri, colinde şi obiceiuri păgâne marchează, în datina românească, ultima zi a anului vechi şi în prima a celui nou. În Muntenia se umblă cu capra, în Moldova cu ursul, „mascaţii” sunt în Bucovina, iar în noaptea dintre ani se pun vâsc, struguri şi smochine pe masă, pentru belşug.

Perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează a amestecat vechi sărbători păgâne (Dionisiacele câmpeneşti, Brumulia, Saturnalia, Dies natalis Salis invictis) reinterpretate în perspectivă creştină, ţărănească şi teologală, potrivit cercetătorului Şerban Anghelescu, care vorbeşte în "Sărbători de iarnă” despre colindele din ultimele zile ale anului.

„În practică, formele de colindat ocupă aproape întreg teritoriul celor douăsprezece zile”, explică acesta, descriind pe zone care sunt simbolurile colindătorilor la sfârşit de an. "În Moldova şi Muntenia se umblă cu Capra de Anul Nou, iar în Transilvania de Crăciun, fără să fie o regulă absolută”.

Vlad Manoliu scrie în volumul „Sărbători româneşti” că „între Crăciun şi Bobotează (în unele zone numai în cele trei zile de Crăciun) copiii umblă cu Steaua. Ei sunt numiţi „stelari“, „colindari“, „crai“. El explică cum se umblă prin sat: „În Muntenia flăcăiandrii umblă în noaptea din ajun şi în ziua de Sânt Ion cu un soi de urături speciale. Li se spune Iordănitori şi sunt conduşi de un popă. Acesta poartă o căldăruşă cu aghiazmă, în care ceilalţi înmoaie motocoalele şi iordănesc pe cei vizitaţi. Un flăcău din ceată duce o ţepuşă de lemn în care se înfige carnea dăruită. Ceata umblă prin sat, din casă în casă, mimând slujba de Bobotează. Gospodarii sunt stropiţi, apoi sunt ridicaţi pe braţe de trei ori în sus. În unele locuri, stăpânul casei se luptă cu un iordănitor şi, dacă îl învinge, îi face un dar. Alţi gospodari, mai glumeţi, se aşază pe un buştean sau un car şi iordănitorii trebuie să-i ridice cu tot cu ele. În cele din urmă le dăruiesc bani, carne şi băutură. Ceata caută mai ales Ioni şi Ioane, pe care-i pornesc cu sila la gârlă ca să-i boteze şi nu-i iartă decât dacă primesc ceva în schimb. La horă sunt iordănite în special fetele”.

Sfaturi generale în tradiţia românească

Antoaneta Olteanu a scris câteva sfaturi generale în „Calendarele poporului român”, legate de încheierea anului. „Anul se sfârşeşte şi gazda trebuie să se îngrijească de toate, să vadă dacă nu s-a adunat apa pe sămănături, dacă nu trebuie să tăie copaci şi tufiş, să vadă dacă vitele sunt bine îngrijite, curăţite, nutrite, bine aşternute, duse la aer, dacă, pe lângă nutreţul uscat, nu trebuie să se dea şi rădăcini, dacă nu se poate folosi de vreo verdeaţă pe afară, dacă nu se îngheaţă apa pusă pentru vite şi pentru păsările din curte, dacă pomii acoperiţi au destul aer. Pivniţa, de mucezeşte câte ceva în ea, trebuie afumată cu piatră pucioasă şi aerisită din când în când. Sălata şi alte legumi, dacă e neaua puţină, se acoperă cu frunză ori cotori de buruieni. Iarna nu e ca omul să se lenevească, ci să se odihnească după munca cea grea de peste an. Vitele trebuiesc ţinute în curăţenie deosebită şi sarea să nu le-o tragem. Să se care gunoi. Când gerul e mare, ferestrile pivniţelor să se înfunde. Grajdurile să fie călduroase, căci atunci vitele mănâncă mai puţin. Pleava se opăreşte şi, amestecată cu napi de nutreţ ori cartofi, astfel se dă la vite. În chipul acesta se curăţă nutreţul”, scrie istoricul în „Calendarul săteanului pe anul comun 1918”.

Obiceiuri de Anul Nou

Odinioară, luna decembrie era numită şi Undrea, dar şi Luna lui Cojoc, Ningău sau Luna lui Andrei. În lumea satului românesc, tradiţiile, obiceiurile şi datinile păstrate reprezintă tezaurul naţional nescris şi înţelepciunea populară.

Lista tradiţiilor şi a obiceiurilor româneşti cuprinde, pe lângă colinde, jocuri cu măşti, alaiuri, teatru popular şi dansuri specifice finalului de an.

Pluguşorul 

Plugușorul este un obicei practicat de români, încă din cele mai vechi timpuri, de sărbătoarea Anului Nou.

„Uratul cu plugul sau cu pluguşorul practicat de copii şi de feciori în grupuri separate implică uneori prezenţa fizică a plugului. Textul, o istorie versificată a facerii de pâine (colac), întruneşte trăsăturile necesare mitului. Recitat în timp sacru, pluguşorul povesteşte despre naşterea pâinii la care participă succesiv aproape toţi membrii comunităţii, iar în cele din urmă colacul este împărţit tuturor. Satul întreg se adună în colacul care îi conţine simbolic pe toţi şi se desface apoi în bucăţile împărţite egal. Trupul pâinii va trăi identic în fiecare dintre actorii şi martorii ritului”, scrie Şerban Anghelescu în „Sărbători de iarnă”.

Obicei agrar, structurat după modelul colindelor, Mersul cu Buhaiul este o datină păstrată de sute de ani în satele româneşti. Obiceiul Buhaiului se practică în ajunul Anului Nou, între asfinţit şi miezul nopţii. Obiectul buhai este o bărbânţă (putină) cu unul dintre capete acoperit de o bucată de piele de oaie foarte bine întinsă, din centrul căreia atârnă o slimnă (coamă) din păr de cal, ce produce un sunet grav, ciudat şi nemuzical, care aminteşte de mugetul unui taur. Uneori buhaiul este împodobit şi i se pun coarne de berbec învelite în hârtie colorată şi ciucuri. Grupurile de urători poartă costume tradiţionale, căciuli împodobite, bice şi clopoţei, fiind răsplătiţi de gazde cu mere, nuci, covrigi şi colăcei.

Jocul Ursului

Un alt obicei arhaic care se petrece în Seara Anului Nou este Jocul Ursului, un joc popular cu măşti, cu caracter augural, format din urători deghizaţi. Masca-costum este lucrată din blana unui animal întreg şi este împodobită la cap cu doi canafi (ciucuri) de culoare roşie. Jocul Ursului este aducător de fertilitate, iar sunetele fluierului, ale tobelor şi ale tălăngilor vor avea ca rezultat scoaterea căldurii din pământ şi astfel solul va fi mai productiv.

 

Jocul Caprei 

Jocul Caprei este un obicei străvechi, ce se păstrează încă la români şi face parte din tradiţiile de iarnă. În ziua de Anul Nou, prin teatrul folcloric pe care Jocul Caprei îl prezintă trecând printr-un ciclu de „transformări” (moarte, înmormântare, bocete, înviere), participăm în fapt la un ritual dramatic împletit cu elemente de cult.

Potrivit tradiţiilor româneşti, mersul cu Capra, cât şi primirea urătorilor în fiecare casă de creştini aduc noroc şi belşug în gospodărie, fiind totodată un obicei important şi pentru agricultorii care considerau Jocul Caprei o chemare a forţei divine pentru atragerea roadelor bogate. Animal de cult, în vechime, capra a fost asociată cultului fertilităţii. Actul ritual al acestui joc simbolizează înmormântarea anului vechi şi renaşterea anului nou.

Potrivit cercetătorului Şerban Anghelescu, capra şi jocul ei reprezintă un ritual care compune o imagine fioroasă. „O construcţie simplă şi ingenioasă de lemn sau, în mod excepţional, din fire şi bare metalice constituie suportul, coloana vertebrală a caprei care susţine capul cornut cu maxilarul superior mobil. Mânuitorul caprei ascuns sub o pânză de care atârnă fâşii de hârtie colorată sau fire vegetale face să clămpăne fioros, ritmic, botul caprei, ameninţându-i pe spectatori. Salturile acrobatice ale jucătorului de capră, zgomotul fălcilor lovite, sunetul clopoţelului atârnat de maxilar, sclipirea oglinzilor fixate deseori pe blana textilă a caprei, compun o imagine voit ţipătoare, fioroasă şi comică în acelaşi timp, în care preoţii vedeau poate pe drept cuvânt figura diavolului”.

Sorcova

Obicei de Anul Nou, Umblatul cu Sorcova este practicat mai cu seamă de copii. Etimologia cuvântului „sorcova” vine din bulgară, de la cuvantul surov, care înseamnă „verde crud” şi face referire la ramura verde îmbobocită pe care o foloseau urătorii în vechime. Pentru urător, Sorcova ţine loc de baghetă magică şi are calitatea de a transmite sănătate şi tinereţe celui colindat.

Paul Morand scria în cartea sa „Bucureşti”, la 1935, despre un oraş în care zgomotele şi zăpada erau preţioase. „În parcuri, fotografii ambulanţi îşi suflă în pumni şi developează fotografii la minut deasupra unui vas de mangal. Automobilele, făcute pentru clime temperate, scot horcăieli bizare. Copiii îşi scot săniile şi lunecă până în cimitir: capătul cursei e printre morminte. Ţigăncuşele vând flori, dar sunt flori de hârtie, sorcove de Anul Nou, trandafiri roşii şi margarete albe cu auriu; vă seamănă cu boabe de grâu şi vă urează să trăiţi, să-nfloriţi, ca merii, ca perii, ori să trăiţi, să-mbătrâniţi, ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir. Copiii mascaţi trag un căruţ cu un brad de Crăciun şi vin să ceară pe la uşi, în zăpadă până la genunchi”.

Alte obiceiuri de Anul Nou

În ultima zi din an, dar şi în prima zi a Anului Nou, este bine să nu facem cheltuieli şi să nu aruncăm nimic din casă - nici măcar gunoiul, deoarece odată cu el, aruncăm afară din casă şi norocul. Totodată, oamenii nu trebuie să aibă nicio datorie când începe noul an. În caz contrar, ei vor rămâne datori întreg anul.

Conform tradiţiei populare, la miezul nopţii dintre ani uşa casei trebuie să fie deschisă, pentru a-i face loc anului vechi să iasă şi Anului Nou să intre. Bătrânii spun că la trecerea dintre ani este bine ca fiecare persoana să poarte o haină nouă şi ceva roşu, dar şi să aibă în buzunar nişte bani.

O altă credinţă populară spune că de Anul Nou este bine să se mănânce peşte, pentru a avea o trecere lină şi uşoară prin anul ce urmează, precum cea a peştelui prin apă.

Tradiții neobișnuite de Revelion

Noaptea de Revelion vine la pachet cu o serie de tradiții. Oamenii din întreaga lume țin cont ele pentru a avea parte de noroc și prosperitate în noul an. Iată care sunt țările cu cele mai neobișnuite tradiții.

1. Aprinderea sperietoarelor de pe câmp 

Cetățenii din Ecuador dau foc sperietoarelor pline cu hârtie la miezul nopții, de Revelion. De asemenea, ei ard fotografiile vechi care reprezintă amintiri neplăcute. Conform tradiției, acest lucru ajută la alungarea lucrurilor rele care s-au întâmplat în ultimele 12 luni, dar și a ghinionului.

2. Spargerea Farfuriilor 

Spargerea farfuriilor în zile de sărbătoare nu este o tradiție specifică numai cetățenilor greci, ci și celor din Danemarca. Astfel, de Revelion, danezii sparg farfuriile adunate în cursul anului în fața ușilor familiei și prietenilor pentru noroc. Cu cât găsești mai multe farfurii sparte în fața ușii tale, cu atât vei avea mai mult noroc în noul an.

3. 108 clopote

De Revelion, în Japonia, se vor auzi 108 sunete de clopot. Tradiția budistă este menită să înlăture păcatele, aducând, în schimb, noroc. De asemenea, japonezii sunt de părere că este bine să pășești în noul an cu zâmbetul pe buze.

4. Lucruri rotunde

Oamenii din Filipine cred că pentru a se bucura de prosperitate și bogăție în noul an trebuie să aibă alături de ei lucruri rotunde de Anul Nou. De la băni, până la struguri, fiecare lucru semnifică prosperitate și suucces.

6. Aruncarea mobilei pe fereastră

În Italia, localnicii aruncă mobila vechie pe fereastră. Este vorba despre obiecte mici și ușoare, iar această tradiție simbolizează un nou început în anul ce vine. De la perne, până la pături, orice nu mai este folositor va fi aruncat pe fereastră.

7. Aruncarea hârtilor vechi pe fereastră

După ce și-au sfărâmat toate documentele și hârtiile vechi, argentinienii le aruncă apoi pe fereastră pentru a arăta ca ploaia de confetti. Conform obiceiului, ei sfărâmă totul înainte de noul an pentru a simboliza lăsarea trecutului în urmă.

8. Topirea unei potcoave 

Tradiția nordică presupune topirea unei potcoave mici, apoi aruncarea metalului topit într-o găleată cu apă rece, unde se reîntărește într-o formă deformată care vă prezice averea pentru anul următor. Dacă obiectul are bule, banii vor veni, dar dacă materialul se fragmentează în apă nu va fi bine.

9. Vâsc sub pernă

Femeile singure din Irlanda așează vâscul – sub pernă în noaptea de Revelion, apoi îl ard a doua zi în speranța de a-și atrage perechea.

O altă tradiție irlandeză unică implică lovirea pereților și ușilor casei cu pâine de Crăciun pentru a îndepărta spiritele rele.

10.Vorbitul cu animalele

În România, fermierii comunică cu animalele lor din gospodărie pentru a avea noroc în noul an.

Superstiţii

Unele dintre cele mai cunoscute superstiţii sunt legate de bani, noroc şi belşug.

În noaptea dintre ani, se spune că e bine să ai bani în buzunar, dar şi că nu este bine să dăm bani pe 31 decembrie şi 1 ianuarie, ca să nu rămânem fără bani tot anul ce vine. În unele zone ale ţării, femeile coc o pâine în care ascund bani, iar cel care găseşte monedele va avea noroc de bani tot anul.

Se consideră că e bine să avem vâsc pe masă, în noaptea de Revelion, pentru noroc.

O altă superstiţie legată de belşug, pe care mulţi o şi respectă, spune că este bine ca prima persoana care intră în casă în prima zi a Anului Nou să fie un bărbat brunet (se spune că blonzii şi roşcaţii sunt aducători de ghinion, iar femeile de asemenea). Musafirul trebuie să intre în casă cu o crenguţă de vâsc, pâine şi sare.

Superstiţioşii vor avea pe masa de Revelion struguri şi smochine, simbolul belşugului.

În noaptea dintre ani se spune că e bine să purtăm ceva roşu, iar în 1 ianuarie să avem haine noi, pentru noroc.

Din bătrâni se ştie că nu e bine să fie agăţat calendarul anului nou înainte ca acesta să se fi sfârşit, pentru că aduce ghinion.

Nu e bine să aruncăm nimic în prima zi a anului, nici măcar gunoiul, pentru că dăm cu piciorul norocului.

Se mai spune că în noaptea dintre ani nu se găteşte mâncare din carne de pasăre, deoarece, aşa cum găina scormoneşte pământul şi-l împrăştie, tot aşa se risipesc norocul şi bunăstarea casei.

În prima zi din noul an nu se mătură, nu se spală, pentru a nu atrage sărăcirea casei. Cine va dormi în ziua de Sfântul Vasile va fi leneş tot anul, se spune în popor.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31