fbpx
 
actualmehedinti.ro actualmehedinti.ro

Caz șocant în Drobeta Turnu Severin. Un adolescent și-a înjunghiat iubita și a încercat să se sinucidă


Un incident șocant a avut loc, vineri, pe o stradă din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți. Un adolescent în vârstă de 18 ani și-a înjunghiat iubita și a încercat să se sinucidă.

Tânărul s-a înjunghiat în zona gâtului. Cei doi ar fi avut o relație, potrivit martorilor.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție și echipaje medicale.

Aceștia au fost transportați la spital și se află în sala de operație, iar din primele informații, starea atacatorului este mai gravă, relatează actualmehedinti.ro.

Martorii care au asistat la scenele sângeroase sunt în stare de şoc.

Băiatul de 18 ani a plecat de la şcoală cu o oră mai devreme, ca să o întâlnească pe fata care îi transmisese că nu mai vrea să aibă o relație cu el. Tânărul a atacat-o, chiar sub ochii oamenilor aflați pe stradă.

Băiatul nu putea accepta gândul despărțirii. După ce şi-a rănit grav fosta iubită, tânărul a încercat să se sinucidă. În cele din urmă, ambii au ajuns la spital, iar medicii încearcă să le salveze viaţa.

În timp ce tânara rănită a ajuns singură la spital cu un taxi, băiatul a încercat să se omoare. Martorii au chemat ajutoare.

Elena Bololoi, reprezentant SJU Drobeta Turnu Severin: „Ambii în șoc hemoragic, cu leziuni laterocervicale și la față, ambii copii, tineri, sunt în sala de operație pentru a fi stabilizați și tratați. Au pierdut sânge, dar nu atât de mult, suntem pregătiți să îi transfuzăm”.

După ce își va reveni, tânărul va fi anchetat pentru tentativă de omor.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30