fbpx
 
Tânăr din Gorj fără permis, rănit după ce a intrat cu mașina într-un parapet în timp ce fugea de polițiști

Tânăr din Gorj fără permis, rănit după ce a intrat cu mașina într-un parapet în timp ce fugea de polițiști


Un tânăr de 25 de ani, care nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi nu a oprit la semnalul poliţiştilor, fiind ulterior urmărit în trafic în municipiul Târgu Jiu, a intrat cu autoturismul într-un parapet de ciment, fiind rănit şi transportat la spital, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Ioana Nanu.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică, în timp ce se aflau în executarea activităţilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula din direcţia străzii Termocentralei spre strada Luncilor din Târgu Jiu.
În urma semnalului de oprire, conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, fiind urmărit de poliţişti, iar într-o curbă la dreapta, acesta a intrat în coliziune cu un parapet de ciment.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost identificat de poliţişti în persoana unui bărbat în vârstă de 25 de ani, din sat Voinigeşti, comuna Băleşti, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate şi recoltare de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. 

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31