fbpx
 
Senatorul Florian Bodog i-a acordat prim-ajutor în avion unui coleg deputat

Senatorul Florian Bodog i-a acordat prim-ajutor în avion unui coleg deputat


Senatorul Florian Bodog i-a acordat prim-ajutor unui coleg deputat luni, în timpul zborului companiei Tarom de la Oradea la Bucureşti, efectuând manevre pentru a-l ajuta să respire.

Bodog a precizat că au aşteptat în aeroport aproximativ trei ore până la îmbarcare şi, probabil, pe fondul oboselii acumulate, colegul a suferit cel mai probabil o lipotimie, dar şi-a revenit în câteva minute.
„Nu s-a întâmplat nimic deosebit. În avionul care venea de la Oradea la Bucureşti, deasupra Clujului, echipajul a anunţat că există o urgenţă medicală. Au solicitat un medic. Între timp, stewardesa a aflat că sunt în avion, a venit şi m-a chemat în spate. Unui coleg deputat i-a venit rău şi i-am acordat prim-ajutor împreună cu domnul profesor Suciu de la Maternitatea Polizu. Era şi dânsul în avion. Colegul şi-a revenit după câteva minute", a spus Florian Bodog, la Senat.
Fostul ministru al Sănătăţii a explicat că nu a fost vorba de o resuscitare, iar în momentul în care s-a pus problema aterizării de urgenţă la Cluj-Napoca "şi-a asumat răspunderea" şi au continuat drumul până la destinaţie, la Bucureşti.
Am mai avut astfel de episoade pe cursele Tarom. Eu sunt ghinionist din punctul ăsta de vedere", a adăugat Bodog.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31