fbpx
 
Antrenorul Leo Grozavu a fost demis de Politehnica Iaşi

Antrenorul Leo Grozavu a fost demis de Politehnica Iaşi


Antrenorul Leo Grozavu a fost demis de clubul de fotbal Politehnica Iaşi, sâmbătă seara, după ce formaţia din Copou a pierdut meciul cu FC Botoşani, cu 1-2, în deplasare, în etapa a doua a fazei play-out a Superligii.

„În această seară, conducătorii clubului nostru şi antrenorul Leo Grozavu au hotărât, de comun acord, după o şedinţă, încheierea mandatului tehnicianului la cârma echipei noastre după 17 luni şi 16 zile de la începutul activităţii de antrenor principal în Copou, 14 octombrie 2022'', se arată în comunicatul clubului.
„Îi mulţumim lui Leo pentru momentele de neuitat trăite cu el la conducerea tehnică - promovarea în Superligă, succesele din acest sezon, promovarea şi dezvoltarea tinerilor jucători încununată cu selecţii la loturile naţionale. Pentru acestea şi multe altele îţi suntem recunoscători, Leo Grozavu! Îţi dorim multe realizări pe toate planurile!'', conform mesajului postat pe site-ul oficial al grupării.
Politehnica Iaşi nu a precizat cine va fi noul antrenor al echipei.
Poli Iaşi se află pe locul 13 (7 din play-out), care duce la barajul pentru menţinere, fiind la doar trei puncte de ultima poziţie.
Doar şase echipe îşi păstrează antrenorii cu care au început sezonul.
Situaţia în Superligă la nivelul antrenorilor în acest sezon:
Farul Constanţa: Gheorghe Hagi
FCSB: Elias Charalambous
CFR Cluj: Andrea Mandorlini (etapele 1-22), Adrian Mutu (din etapa a 23-a)
Universitatea Craiova: Eugen Neagoe (etapele 1-2), Laurenţiu Reghecampf (etapele 3-9), Corneliu Papură (etapele 10-15), Ivailo Petev (din etapa a 16-a)
Rapid Bucureşti: Cristiano Bergodi
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe: Liviu Ciobotariu (etapele 1-17), Bernd Storck (din etapa a 18-a)
FC U Craiova: Florin Drăgan (etapele 1, 8-9), Nicolae Dică (etapele 2-7), Paul Răducan (etapele 10-12), Giovanni Costantino (etapele 13-28), Valentin David (etapa 29), Nicolo Napoli (din etapa a 30-a)
FC Voluntari: Marin Dună (etapele 1-23), Nicolae Dică (etapele 24-30), Florin Pîrvu (play-out, din etapa 1)
Petrolul Ploieşti: Florin Pârvu (etapele 1-30), Florin Stângă (play-out, din etapa 1)
Universitatea Cluj: Anton Petrea (etapele 1-6), Ioan Ovidiu Sabău (din etapa a 7-a)
FC Botoşani: Mihai Ciobanu (etapele 1-7), Dan Alexa (etapele 8-14), Andrei Patache (etapele 15-21), Bogdan Andone (din etapa a 22-a)
FC Hermannstadt: Marius Măldărăşanu
UTA Arad: Mircea Rednic
Politehnica Iaşi: Leo Grozavu (etapele 1-30; play-out, etapele 1-2)
Oţelul Galaţi: Dorinel Munteanu
Dinamo Bucureşti: Ovidiu Burcă (etapele 1-17), Zeljko Kopic (din etapa a 18-a)

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31