fbpx
 
Foto generic Foto generic

Două fete de 13 ani, bătute de un grup de zece adolescente, pe o stradă din Galaţi. Poliţiştii încearcă să le identifice


Două fete de 13 ani au fost bătute, pe o stradă din Galaţi, de un grup de zece adolescente, conflictul pornind, potrivit primelor informaţii, de pe reţelele de socializare.

Poliţiştii au fost sesizaţi telefonic de tatăl unei adolescente agresate şi au deschis iniţial un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, iar după apariţia unor imagini filmate de către un martor a fost extinsă urmărirea şi pentru tulburarea liniştii publice. Anchetatorii încearcă să le identifice pe toate fetele implicate.

Potrivit IPJ Galaţi, Secţia 3 Poliţie Galaţi a fost sesizată, duminică, printr-un apel la 112, de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că fiica sa şi o prietenă a acesteia, ambele cu vârsta de 13 ani, ar fi fost agresate fizic în timp ce se aflau în zona unor garaje auto situate pe strada Barboşi din municipiul Galaţi.

Poliţiştii au stabilit că, pe fondul unui conflict iscat de la unele discuţii în contradictoriu pe o reţea de socializare, cele două fete ar fi fost agresate fizic de mai multe adolescente, cu vârstele cuprinse între 13 şi 16 ani.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, zece adolescente ar fi sărit la cele două minore agresate în plină stradă, iar la baza conflictului ar fi stat o presupusă relaţie a unei dintre acestea cu un băiat. Poliţiştii caută acum să le identifice pe toate adolescentele implicate în scandal pentru a stabili gradul de implicare şi pentru a le sancţiona.

„Iniţial a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de lovirea sau alte violenţe, iar după vizionarea imaginilor video apărute în spaţiul public, a fost extinsă urmărirea şi pentru infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar cercetările sunt continuate de poliţişti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în vederea identificării tuturor persoanelor care au participat la această agresiune, stabilirii gradului de implicare al fiecăreia şi pentru luarea măsurilor legale care se impun”, a arătat IPJ Galaţi.

 

Sursa: News.ro


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31