fbpx
 
Facebook Facebook

Românul mort în Congo era din Iași. Petru avea 23 de ani şi lucra acolo de jumătate de an


Românul care a murit într-un atac cu mortiere care a avut loc sâmbătă, în Republica Democratică (RD) Congo, în apropierea oraşului Goma avea aproape 23 de ani și se afla pentru al doilea an aici.  Nu este primul incident de acest fel în Republica Africană. Acum 4 luni, alţi doi români au murit şi 4 au fost răniţi grav în luptele de acolo. Sunt zeci de români, foşti militari, care sunt plecaţi în Congo cu contracte private. 

Petru este din Iași și urma să facă 23 de ani pe 23 iunie. Alți doi români au fost răniți.

„În contextul degradării situaţiei de securitate din Republica Democratică Congo (RD Congo), Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Luanda, Republica Angola, s-a autosesizat ca urmare a apariţiei informaţiilor cu privire la decesul unei persoane şi rănirea altor trei, la data de 15 iunie 2024, în apropierea oraşului Goma, situat la frontiera cu Rwanda. Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins în regim de urgenţă demersuri pe lângă autorităţile din RD Congo pentru obţinerea unor informaţii oficiale cu privire la cetăţenia şi identitatea victimelor", se menţionează în informarea transmisă de MAE.

Petru a plecat în Congo pentru a face bani pentru un apartament. Lucra acolo de aproximativ jumătate de an. Nu a bănuit că nu se va mai întoarce niciodată. A murit la doar 23 de ani. A mai fost plecat şi anul trecut, iar de această dată trebuia să fie pentru ultima dată. A vorbit cu iubita lui, Bianca, fix înainte de explozie. Petru lucra alături de alţi români pentru o firmă care asigura paza unei companii, potrivit Observator News.

Incidentul a avut loc la postul G4, un FOB la granița cu Rwanda. Au fost loviți de o bombă de 120 mm când ridicau drona. Unul din răniții grav este șeful echipei și era din Basarabia. Ceilalți doi sunt răniţi mai uşor.

 

Sursa: Observator News


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31