„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, sergentul major Ema Tereş.
La faţa locului intervin mai multe autospeciale de descarcerare, de transport victime multiple şi cinci ambulanţe SMURD din cadrul ISU Bacău, precum şi cinci ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bacău.
„În urma evenimentului rutier au rezultat cinci victime, din autoturism. Trei dintre acestea sunt inconştiente. Persoanele au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, sergentul major Ema Tereş.
În autocar se aflau 20 de ocupanţi, care nu au necesitat îngrijiri medicale.
Forţele de intervenţie de la faţa locului au fost suplimentate cu o ambulanţă SMURD, o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă şi o autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Neamţ.
Misiunea de la faţa locului este în dinamică.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 2 Bacău-Roman, în zona localităţii Hârleşti, judeţul Bacău, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autocar înmatriculat în Turcia şi un autoturism. În urma coliziunii, autoturismul a fost proiectat într-un stâlp, în afara părţii carosabile.
Traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe un sens, valorile de circulaţie fiind în creştere.
Sursa: Agerpres