O persoană a fost găsită moartă, o alta fiind încarcerată. Celelalte trei persoane sunt conştiente şi cooperante.
„La sosirea forţelor de intervenţie, la faţa locului au fost găsite 5 persoane: din nefericire, 1 persoană decedată, 1 persoană încarcerată, iar alte 3 conştiente, cooperante şi neîncarcerate. Pompierii acţionează pentru extragerea persoanei încarcerate din autoturism, iar celelalte persoane sunt evaluate la faţa locului de către echipajele medicale”, a transmis ISU Harghita.
Pompierii intervin cu mai multe autospeciale, alături de salvamontişti, Ambulanţă, fiind alertat şi elicopterul SMURD.
„În această dimineaţă, în jurul orei 10:00, dispeceratul integrat ISU-SAJ a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 11B, pasul Caşin/Nyerges, în urma căruia un autoturism, în care se aflau cinci persoane, a căzut într-o prăpastie”, a anunţat, luni, ISU Harghita.
La locul solicitării au fost alocate mai multe resurse din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc: o autospecială de primă intervenţie şi hidroperforare, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SMURD, fiind alertat şi elicopterul SMURD.
În sprijin, s-au deplasat echipaje Salvamont, SVSU Cozmeni şi SAJ cu medic.
Sursa: News.ro