Şoferul care a produs accidentul a fugit, iar după ce a fost prins a refuzat testele pentru alcool şi droguri. Bărbatul a fost reţinut.
Accidentul a avut loc la data de 1 septembrie, în jurul orei 01.40, pe strada Zefirului din municipiul Satu Mare.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că un conducător auto de 31 de ani, din Satu Mare, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu o autospecială aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, care se afla parcată în afara părţii carosabile.
Din producerea evenimentului a rezultat avarierea celor două autovehicule şi rănirea unui bărbat de 28 de ani, agent de poliţie în cadrul aceleiaşi instituţii, care se afla în afara autospecialei", transmit oficialii Inspectoratului de Poliţie Satu Mare.
După producerea accidentului, şoferul care l-a provocat a părăsit locul faptei, fiind identificat, la scurt timp, pe aceeaşi stradă. Bărbatul de 31 de ani a refuzat atât testarea cu aparatele etilotest şi drugtest, precum şi prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii prezenţei în organism a unei eventuale alcoolemii sau a unor substanţe psihoactive.
El a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi refuzul sau sustragerea de la recoltare de mostre biologice.
Sursa: News.ro