fbpx
 
Revendicări la CTP: directorii s-au lăsat convinși. Urmează primarul

Revendicări la CTP: directorii s-au lăsat convinși. Urmează primarul


Sindicaliștii au cerut salarii mai mari și reorganizarea turelor astfel încât să fie redus numărul de zile lucrate consecutiv. După câteva ore de discuții s-au ales cu promisiuni. „Dacă nu se rezolvă nimic într-un timp rezonabil suntem dispuși să oprim lucrul”, spun oamenii 

Sindicaliștii din CTP s-au întâlnit cu șefii societății comerciale, într-o încercare a de a discuta noi majorări salariale și condiții mai bune de lucru. După câteva ore de discuții, s-au ales cu promisiuni.

Este așteptat bugetul

Sindicaliștii spun că șefii Companiei de Transport Public le-au promis majorări salariale, dar abia după ce va fi aprobat bugetul local. „Au spus că vor fi ceva majorări, dar nu se știe cât. Este așteptat bugetul, pentru a ști ce sume vor veni de acolo. După ce vor face calculele, vor putea să ne facă o ofertă”, au explicat sindicaliștii.
Șefii CTP au precizat încă de acum câteva zile că nu se poate discuta vreo majorare salarială în absența bugetului de stat, respectiv a bugetului local, care va cuprinde și sume pentru societate.

Merg până la grevă

Sindicaliștii au primit și promisiuni pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru: mai puține zile consecutive lucrate, reorganizarea programului pentru turele de ranforsare și pentru programele de 12 ore.

„Ne-au spus că se caută oameni și, pe măsură ce aceștia vin și sunt școliți, se rezolvă și aceste probleme. Așteptăm să vedem. Noi le-am spus că dacă nu ni se rezolvă cererile, suntem dispuși să încetăm lucrul”, au explicat angajații CTP.

Șefii CTP au precizat, în timpul ședinței, că nu se pot opune unei greve, dacă este făcută în condițiile legii. „Pe ei i-am convins, să vedem dacă îl convingem și pe primar”, au mai spus sindicaliștii.

Vatmanii și șoferii CTP sunt nemulțumiți de salarizarea mică, din cauza căreia ar fi obligați să facă multe ore suplimentare pentru a ajunge la venituri decente.

Mai mulți angajați ai societății ne-au explicat că se lucrează și 10-14 zile fără zi de pauză, sunt ture de 12 ore și oamenii sunt foarte obosiți.

 

 


Citeste si...
Nota
(2 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30