fbpx
 
Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din oraşul Rovinari, a decedat luni dimineaţa în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu, acesta suferind, cel mai probabil, un infarct, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Brăneşti, a fost găsit spânzurat la marginea unei păduri din localitate de un vecin, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Polițistul care anul trecut a jefuit o casă de pariuri din Târgu Jiu a fost condamnat definitiv. În primă instanță acesta a fost condamnat cu suspendare pentru că a amenințat-o pe casieră și a furat 11.000 de lei.

Poliţiştii gorjeni au deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu în cazul femeii însărcinate în luna a noua care a fost operată pentru eventrație abdominală, pacienta declarând pe proprie răspundere că nu este însărcinată.

O femeie de 35 de ani din Tismana a fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru hernie de către medicii din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, în ciuda faptului că era, de fapt, însărcinată, relatează Reporter24.

Poliţiştii din Gorj efectuează, luni, mai multe percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcţiilor.

Un bărbat aflat pe un ATV a fost filmat în timp ce abandonează trei pui de câine în fața unui imobil din municipiul Târgu Jiu.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj este zguduit de un scandal, după ce doi poliţişti de la biroul Control Intern au fost acuzaţi că au agresat o colegă poliţistă, şefa unui post de poliţie rural.

Poliţiştii din Gorj anunţă, duminică după amiază, că au deschis o ancheta, după ce au fost anuntaţi că fragmente de oase umane au fost descoperite într-o zonă rurală, lângă oase aflându-se un rucsac şi obiecte vestimentare.

Un profesor de informatică acuzat că a făcut sex cu o elevă a fost arestat pentru 30 de zile. Bărbatul de 43 de ani din Târgu Jiu este cercetat pentru infracțiunea de act sexual cu un minor.

Pagina 1 din 5

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31