fbpx
 
Prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, a informat că începând de sâmbătă, timp de două săptămâni, municipiul reşedinţă va intra iar în scenariul galben pentru cafenele, restaurante, săli de spectacole, măsura fiind luată în şedinţa de vineri a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Liberalii spun că apele uzate trebuie clorinate și neutralizate cu UV, stația de epurare nefiind suficientă. Acesta e un ordin de ministru din 2016 și e motivul pentru care nu avem încă spital funcțional la Iași. „Mai durează o săptămână”, spune prefectul. Soluția: zilnic, fosa septică a spitalului va fi golită de 4 vidanje Apa Vital. Nota de plată: 20.000 de euro/lună. Altă soluție e construirea unei conducte de canalizare pe o distanță de 2 km, dar se termină pandemia până atunci.

Toată lumea se întreabă: de ce tot nu funcționează Spitalul COVID de la Lețcani? Pentru că noua administrație PNL a descoperit că apele menajere (canalizarea) de la spitalul mobil nu sunt neutralizate prin clorinare și ultraviolete (UV), fiind doar trecute printr-o stație de epurare standard, înainte de a fi deversate într-un canal și apoi în Bahlui.

Membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi au decis, joi după-amiaza, ca în perioada 1 - 14 august să se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie pentru toate persoanele prezente în spaţiile publice deschise, de pe întreg teritoriul judeţului.

Prefectul nu are această nesimțire, deși e coordonatorul comitetului de urgență la nivel județean. Diferență de mentalitate: unul este baron, celălalt nu. Mihai Chirica: „Mi-am făcut ieri testul, îl fac săptămânal!” Directoarea Spitalului de Boli Infecțioase: „A făcut-o cu acceptul unui medic, eu n-am fost informată”. În România s-au făcut foarte puține testări de coronavirus, nu avem capacitate tehnologică. La Iași se fac 60 de teste pe zi din toată Moldova, la o populație de 4 milioane de locuitori. Protocolul stabilit de Guvern este foarte clar: sunt testați doar cei cu simptome și contactele lor, în urma anchetei epidemiologice, precum și cei veniți din străinătate, din „Zonele Roșii”. Toată lumea vrea să se testeze, dar nu este posibil. Mihai Chirica o face în afara legii, printr-o pilă!

Teoretic, toți suntem egali în România, dar practic unii sunt mai egali decât ceilalți. Într-una din audiențele sale televizate pe care le ține săptămânal la Iași TV Life, primarul Mihai Chirica a demonstrat că are mai multe drepturi decât toți ceilalți români.

Prefectul Marian Grigoraş şi reprezentanţii Spitalului „Sfântul Spiridon" au anunţat luni seara că în judeţul Iaşi nu există niciun caz de suspiciune de coronavirus.

Orice persoană care soseşte la Iaşi din provinciile italiene Veneto şi Lombardia este considerată caz suspect de coronavirus, a declarat, astăzi, prefectul de Iaşi, Marian Grigoraş, după întrunirea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă.

Prefectul de Iași, Marian Grigoraș, a anunțat joi stabilirea zonelor de protecție în două localități din județ în care a fost confirmată prezența pestei porcine africane.

În urma şedinţei de guvern de aseară s-a decis, printre altele schimbarea prefectului județului Iaşi. Marian Șerbescu a fost înlocuit din funcţie după un mandat de doi ani şi nouă luni la vârful Prefecturii Iaşi.

Pagina 2 din 4

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31